Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinel Staicu, urmărit penal pentru dare de mită, în dosarul judecătoarei Veronica Cîrstoiu

Publicat in Mediafax, marți 13 august 2013 ·

Dinel Staicu este urmărit penal pentru dare de mită, în dosarul judecătoarei Veronica Cîrstoiu de Curtea de Apel Bucureşti, în care aceasta este acuzată că ar fi luat bani pentru a-i anula condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare primită în dosarul BIR.

În acelaşi dosar, procurorii au dispus începerea urmăririi penale, pentru complicitate la dare de mită, faţă de fratele lui Dinel Staicu, Marian Staicu, şi faţă de Carmen Ioana Popescu, Costinel Dinişoară şi Ionuţ-Cătălin Butaru-Nistor, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, marţi, de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Carmen Ioana Popescu, fost director general la SC BDJ Craiova, este judecată alături de Dinel Staicu în dosarul Transgaz.

Din rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în perioada august 2011 - februarie 2012, Dinel Staicu, atât în mod direct, cât şi cu ajutorul fratelui său şi al învinuitei Popescu Carmen Ioana, a promis suma de 1.500.000 euro, iar ulterior, prin medierea persoanelor anterior menţionate, precum şi a învinuiţilor Dinişoară Costinel şi Butaru-Nistor Ionuţ-Cătălin, a dat 1.200.000 de euro judecătoarei Cîrstoiu Veronica, de la Curtea de Apel Bucureşti.

"Promisiunea şi darea acestor foloase s-a realizat pentru ca inculpata Cîrstoiu Veronica, în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi membru al completului care a fost învestit să soluţioneze dosarul având ca obiect contestaţia în anulare formulată de Staicu (fost Nuţu) Dinel, să pronunţe o hotărâre favorabilă acestuia", arată DNA.

Potrivit sursei citate, învinuiţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile.

Dinel Staicu a venit, marţi, la DNA, pentru a da declaraţii în dosarul în care judecătoarea Veronica Cîrstoiu este acuzată că ar fi luat mită pentru a anula condamnarea

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum o ora
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia

Mediafax acum 3 ore
Proteste violente au loc miercuri în mai multe oraşe din Franţa şi Turcia. Manifestările la care participă zeci de mii de oameni sunt organizate cu ocazia Zilei Muncii. Poliţiştii au făcut numeroase arestări.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 2 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române: ”Sfintele Paşti sunt sărbătoarea iertării, păcii și bucuriei” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenilor viaţă veşnică, a transmis, miercuri, 1 mai, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul de Sfintel

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

Alcaraz a fost eliminat de Rublev în sferturi la Madrid

News.ro acum o ora
Andrei Rublev a obţinut, miercuri, cea mai importantă victorie a sezonului său, la Mutua Madrid Open, unde l-a oprit în sferturi pe Carlos Alcaraz, care era în căutarea unui al treilea titlu consecutiv istoric la turneul ATP Masters 1000. Al şaptele

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 4 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 5 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Turcia se va alătura Africii de Sud în procesul de genocid intentat Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

Ziare.com acum 2 ore
Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, a declarat miercuri, 1 mai, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, relatează Reuters. "După finalizarea

Arma americană care ar putea face Crimeea „inutilă din punct de vedere militar”

Ziare.com acum 19 minute
Rachetele ATACMS cu rază lungă de acțiune furnizate de SUA Ucrainei au potențialul de a face Crimeea "inutilă din punct de vedere militar" pentru Rusia, potrivit unui analist militar. Săptămâna trecută, The New York Times a relatat că SUA au trimis

Vremea

București
acum

17°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

19°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°