E ciudata abilitatea noastra de a evita oglinda Uniunii Europene. Pomenim Europa ca rezervor de fantasme asistentiale, dar opinia publica ramane captiva in ambalajul sado-masochist al maruntisurilor de interes "national". Se "uita", zilnic, faptul ca apropierea lui 2007 sterge treptat diferenta dintre agenda interna si planul comunitar.
E sigur ca vom celebra "noaptea" integrarii cu pretentia imaginara ca suma viciilor noastre sa ramana constanta. Nu vrem iluminari lucide, ci revelioane spumoase, cu focuri de artificii. Psihologic, tehnica de sustragere din fata propriului portret colectiv poate fi explicata. Practic insa, ea tradeaza o bizara tendinta de autosabotaj. Preferam sa vedem apartenenta la UE ca pe un loz castigator - bani plus libera circulatie - si nu ca pe acel moment de unic dramatism in care escrocheria formelor fara fond isi va incepe, obiectiv, agonia.
Politica strutului nu ne va scuti insa de confruntarea cu propriul adevar. Daca ar fi vorba, in speta, numai despre zguduirea aliantei dintre fudulia paranoica si ura de sine, inca am scapa usor. Drastica transformare la care vom fi supusi - de vreme ce suntem la fel de nepregatiti sub aspect institutional si moral - va semana mai mult cu un viol, decat cu un rapt mistic in al noualea cer. Ne asteptam la o chermeza si vom trece in realitate printr-un proces de restructurare social-politica pe care aceasta tara nu l-a mai cunoscut, pe linie pozitiva, de la Carol I-ul incoace. E poate anormal de pervers, dar vestile bune au inceput parca sa ne sperie, de vreme ce tranzitia a reusit sa consolideze ideea ca iresponsabilitatea nu este o vina, ci un destin. Avem aici o simpla aparenta. In fond, "sistemul ticalosit" e acela care se teme de Uniunea Europeana, dupa ce a comis eroarea tactica de a crede ca integrarea se va consuma formal, fara sa antreneze schimbari de adancime. Din fericire, scumpi