Două gospodării sunt puse în pericol de prăbuşirea unui zid de sprijin pe Valea Neagră. Deocamdată, familiile n-au evacuate, dar Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Maramureş a luat în calcul acest lucru.
Precipitaţiile din ultima perioadă, îngheţul şi dezgheţul terenului au contribuit la surparea zidului de sprijin pe pârâul Valea Neagră, un afluent al râului Firiza, pe o lungime de aproximativ 60 de metri. Zidul de sprijin s-a prăbuşit, aseară, în albia pârâului, pe o lăţime de un metru şi jumătate. Alunecarea de teren pune în pericol două gospodării, amplasate pe cele două maluri, la aproximativ şase-şapte metri faţă de zidul de sprijin. Speriaţi că pământul care a luat-o la vale îi va lăsa fără case, localnicii din zonă au sunat aseară la 112. Autorităţile locale şi judeţene s-au deplasat la faţa locului pentru a lua măsuri.
Se ia în calcul evacuarea celor două familii
Autorităţile spun că în aceste momente nu se impune evacuarea familiilor care locuiesc în zonă. „Fenomenul de prăbuşire este activ şi poate favoriza distrugerea unui podeţ din lemn care asigură accesul la gospodăria situată pe malul stâng al pârâului. Am luat deja în calcul şi evacuarea celor două familii, dacă situaţia o va cere", a declarat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureş. „În zonă au fost plantaţi «ţăruşi martori» pentru a monitoriza evoluţia în continuare a fenomenului", a continuat Bucă.
A fost anunţat MAI
Despre situaţia de urgenţă produsă aseară la periferia muncipiului Baia Mare a fost anunţat Ministerul Administraţiei şi Internelor, urmând ca după întocmirea notei de fundamentare să fie executate, în regim de urgenţă, lucrări de consolidare a malurilor, respectiv a unui prag de fund. „Vor fi iniţiate demersuri, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Maramureş, în scopul elaborarii unei documentaţii. Aceas