După ani şi ani, dragostea se transformă într-o lungă şi dureroasă conversaţie despre vină şi responsabilitate. În urmă cu mai bine de şapte ani, vedeam filmele lui Richard Linklater – Before Sunrise şi Before Sunset. Unul după altul. Prietenele mele ajunseseră să le citeze prea mult atunci când venea vorba de poveşti de dragoste şi când încercam, de fapt, să înţelegem cum se poate transforma o simplă şi banală întâmplare în povestea vieţii tale: visezi cu ochii deschişi că, într-o bună zi, pe neaşteptate şi nepregătite, vei întâlni acea persoană pe care o cauţi/aştepţi, te vei îndrăgosti, totul va fi perfect, dar scurt. Nouă ani mai târziu, vă veţi revedea şi veţi constata că totul e la fel de viu şi intens, că povestea are sens. Fără să conştientizeze la momentul respectiv, Linklater urma să aibă un succes neaşteptat cu filmele sale, care funcţionează de minune de sine stătătoare, dar şi ca serie. La prima lor colaborare, Julie Delpy avea 23 de ani, iar Ethan Hawke era un star american în devenire. Scenariul, scris împreună cu cei doi actori, conturat adesea din improvizaţii, s-a dovedit a fi reţeta perfectă pentru portretizarea dragostei în zilele noastre. O replică haioasă şi bine structurată adresată altor serii gândite de aşa natură, repetitive şi fără sens. Seria Înainte de… te duce cu gândul la povestea lui Antoine Doinel urmărit de Truffaut de-a lungul a 20 de ani. Linklater revine după 18 ani de la prima întâlnire a lui Jesse cu Céline. Sunt părinţii a două gemene foarte simpatice, petrec o lungă vacanţă în Grecia, departe de Parisul care le-a devenit casă în ultimii ani. Desigur, nu lipseşte din peisaj nici fiul lui Jesse din prima căsnicie. Conversaţia lor din aeroport, înainte de îmbarcarea la zborul de Chicago, este reminiscenţa finalului celui de-al doilea film din serie. Jesse are un trecut, un copil faţă de care se simte responsabil şi mai al