Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum s-au schimbat, în doar şapte luni, perspectivele economice ale României prezentate de Comisia Naţională de Prognoză

Publicat in Gandul, joi 17 noiembrie 2011 ·

În doar şapte luni, prognozele legate de principalii indicatori economici ai României, de la PIB, la inflaţie, sau număr mediu de salariaţi, au fost ajustate semnificativ, potrivit celui mai recent raport al Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP). Astfel, PIB-ul prognozat pentru anul viitor va fi cu 5,1 miliarde de euro mai mic faţă de valoarea estimată în raportul CNP din luna mai.

Prognoza pe termen mediu 2011-2014 - varianta de primavara 2011 se arată mai optimistă în ceea ce priveşte numărul mediu de salariaţi din următorii patru ani. Astfel, numărul de salariaţi din 2012 va fi de circa 6,22 milioane de persoane, cu aproape 100.000 de angajaţi în plus faţă raportului de acum şapte luni.

Prin urmare, numărul de angajaţi va creşte anul viitor cu 0,7%, potrivit anchetei AMIGO, realizată de Institutul de Statistică pe baza standardelor Biroului Internaţional al Muncii.

Evoluţia numărului de salariaţi în următorii patru ani (mii de persoane)

Sursă: Comisia Naţională de Prognoză

Estimările privind evoluţia Produsului Intern Brut (PIB) au fost revizuite în minus. Astfel, pentru anul în curs, PIB-ul României a fost estimat la 129,2 miliarde de euro, cu 386 de milioane de euro mai puţin decât valoarea prognozată în urmă cu şapte luni. Pentru anul 2012, PIB-ul a fost evaluat în scădere cu peste 5 miliarde de euro, faţă de prognoza din toamnă, diferenţele fiind chiar mai mari pentru 2013 şi 2015.

În 2012, creşterea PIB-ului va fi de 1,8-2,3%, faţă de 4% cât se estima în luna mai. În 2013, creşterea PIB-ului va fi de 3,5%, în 2014 de 4,2%, iar în 2015 de 4,4%, potrivit prognozei CNP din noiembrie.

Evoluţia PIB în următorii ani (milioane de euro)

Sursă: Comisia Naţională de Prognoză

În ceea ce priveşte evoluţia indicelui produselor de consum, respectiv a inflaţiei, CNP a revizuit în scădere prognoza din primăvară. Astfel, rata m

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 31 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 58 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 26 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 7 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°