Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bărbat cu tumoare de 8 centimetri la creier, operat cu succes, pro bono

Publicat in Romania TV, luni 10 iunie 2013 ·

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care şi-ar fi putut pierde complet vederea din cauza unei tumori la baza creierului, a fost operat cu succes în Capitală, intervenţia foarte dificilă durând aproximativ şapte ore.

Pacientul, care fusese diagnosticat cu craniofaringiom recidivant de opt centimetri, a fost operat la Spitalul Euroclinic din Reţeaua Privată de Sănătate "Regina Maria", de către o echipă interdisciplinară, relatează Mediafax.

"Scopul intervenţiei chirurgicale a fost îndepărtarea unei porţiuni cât mai mari din tumoare pe de o parte, iar pe de altă parte ameliorarea sau cel puţin prezervarea funcţiei glandei hipofize şi a vederii. Majoritatea craniofaringioamelor pot fi excizate fie pe cale transfenoidală prin fosele nazale, fie printr-o craniotomie. În cazul pacientului de 36 ani, toate datele medicale au indicat craniotomia ca fiind soluţia optimă. Deoarece pacientul fusese operat în două alte rânduri pe cale transfenoidală, anatomia locală era modificată cu ţesuturi fibrotice, cicatriciale, ceea ce ar fi îngreunat suplimentar accesul. De asemenea, pentru a proteja cât mai mult nervul optic stâng care era mai puţin compromis, s-a decis ca intervenţia să se facă prin partea dreaptă a tumorei, ceea ce a garantat o lezare cât mai mică a acestor structuri nervoase", a explicat dr. Stoica.

Odată cu această intervenție, Reţeaua "Regina Maria" pune bazele unui program de operaţii pro bono, în cadrul Spitalului Euroclinic.

Programul va permite efectuarea de operaţii gratuite lunar sau trimestrial, în funcţie de capacitatea spitalului de a le susţine financiar, şi va cuprinde trei specialităţi medicale: neurochirurgie, chirurgie bariatrică şi onco-ginecologie.

Pacienţii vor putea aplica pentru a fi selectaţi in programul de operaţii pro bono printr-un formular care poate fi completat pe site-ul www.reginamaria.ro, în sectiunea Pro Bono

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 3 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 37 minute
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

OMV Petrom semnează un contract pentru furnizarea de energie verde către Saint-Gobain, unul dintre cei mai mari consumatori de electricitate din România

HotNews acum 33 minute
OMV Petrom și producătorul de materiale de construcții Saint-Gobain România anunță semnarea unui acord pe cinci ani, prin care OMV Petrom va furniza energie electrică din surse regenerabile pentru toate facilitățile Saint-Gobain la nivel național. T

Autoritate Electorală Permanentă: În campania electorală sunt interzise spectacolele, focurile de artificii, bannerele, mesh-urile, corturile publicitare, mesajele discriminatorii

G4Media acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă precizează, vineri, că în campania electorală sunt permise doar anumite tipuri de activităţi şi materiale de propagandă, fiind interzisă utilizarea vehiculelor inscripţionate cu sloganuri, imagini ale candidaţilor,

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 3 ore
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 4 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Sectorul 5 al Municipiului București anunță semnarea Contractului de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare a Școlii Gimnaziale GRIGORE TOCILESCU

Gandul acum 17 minute
Sectorul 5 al Municipiului București anunță semnarea Contractului de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare și Consolidare a Școlii Gimnaziale Grigore Tocilescu. Primăria Sectorului 5 anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul ”Co

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°