Ameţeala provocată de rezultatul alegerilor de la sfârşitul anului trecut pare să se agraveze, cu consecinţe delicate asupra întregii societăţi româneşti. Trezirea instinctului de luptă, de a arunca cu orice preţ cu noroi în adversarii politici – combinată cu lipsa de cultură politică – determină reacţii cel puţin ciudate pentru orice observator raţional al scenei româneşti.
Citesc din ce în ce mai multe analize legate de aşa-zisul anti europenism al unor lideri politici importanti din România. La început o caznă, mersul în genunchi către parte din leadership-ul occidental pare că a devenit o probă de purificare, de acceptare, de câştigare a încrederii din partea celor care se uită la măiestria cu care unii jucători autohtoni practică acest sport.
La început am crezut că este o glumă. M-am gândit că este din nou un ping pong obişnuit între oameni politici, o nouă temă de discuţie, temporară, fără substrat, cu sorţi mici de izbandă. Dar nu, gluma nu este glumă, oamenii politici nu mai sunt chiar politici (sau cel puţin în aparenţă). Analişti altfel admirabili, jurnalişti de forţă, politicieni ce predică moralitatea şi principiile corectitudinii s-au încolonat în ceea ce eu numesc – Grupul Împotriva României.
Pare că practicarea mersului în genunchi a făcut sângele să aibă o viteză din ce în ce mai mare, ameţeala a aparut instantaneu. După o perioadă de panică, s-a instalat starea de extaz, iluziile, senzaţia de catharsis asociată innăbuşind practic raţionalul. Arogarea de facto a dreptului de a purta drapelul proeuropean al României (nevalidată sau legitimată de cineva) este de neînţeles. Noi si ceilalti ca stare de structurare a elitei politice este semnul resuscitarii regulii luptei de clasa, creând un sentiment puternic de deja vu vis-a-vis de ceea ce ni se preda la orele de învatamant politic al fostului partid totalitar.
Continuarea propa