Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Confesiunile unui reporter de tabloid

Publicat in Adevarul, miercuri 28 decembrie 2011 ·

Un jurnalist britanic vorbeşte despre practicile la limita legalităţii din industria presei tabloide britanice, aflată în vizorul autorităţilor după scandalul interceptărilor ilegale.

Ancheta în ceea ce priveşte scandalul interceptărilor ilegale din Marea Britanie, care a dus la închiderea cotidianului „News of the World", aflat în portofoliul magnatului Rupert Murdoch, scoate la iveală noi feţe ale presei tabloide. Săptămâna trecută, Piers Morgan, fost editor al tabloidelor „The Mirrror" şi „News of the World", în prezent realizator de emisiuni pentru CNN, a fost chemat să depună mărturie în această anchetă.

Declaraţiile sale nu au ieşit din tiparul conturat deja de mulţi dintre foştii săi colegi: „Nu-mi amintesc", „Nu ştiu detalii", „Nu ţin minte ceva specific", a spus în mai multe rânduri Morgan. În timp ce toţi cei care au avut de-a face cu publicaţiile aflate acum în vizorul autorităţilor fac tot ceea ce le stă în putinţă pentru a se distanţa de scandalul izbucnit în vară, un fost reporter de tabloid mărturiseşte că practicile presei tabloide erau, de multe ori, la limita legalului.

Subiecte fabricate şi declaraţii falsificate

Jurnalistul britanic John Gapper, care a lucrat pentru „The Mirror" şi „Daily Mail" în anii '80, povesteşte, într-un editorial publicat în „Financial Times", că fabricarea subiectelor şi falsificarea declaraţiilor unor persoane implicate în scandaluri erau la ordinea zilei. Acesta îşi aminteşte şi cum superiorii săi insistau să obţină un interviu cu părinţii unor fetiţe gemene, care muriseră în spital în urmă cu doar câteva ore. „Nu a fost cel mai bun ceas al meu, dar am învăţat multe de la cei cu care am lucrat", mărturiseşte jurnalistul.

După ce tabloidul britanic „News of the World" a fost închis, puternica familie Murdoch a anunţat că nu exclude posibilitatea de a închide şi cotidianul „The Sun" dacă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Datoria statului a crescut puternic, la un nou nivel record. Îndatorarea a depăşit 52% din PIB

News.ro acum 41 minute
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Creşterea rapidă a datoriei la începutul anului a

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum o ora
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

Cum preferă românii să-și petreacă ziua de 1 Mai. O parte dintre ei nu sărbătoresc această zi SONDAJ

Ziare.com acum 21 minute
Peste 65% dintre români petrec ziua de 1 Mai acasă, cu familia, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Mai puţin de 4% dintre cei chestionaţi aleg să meargă la mare de 1 Mai. De 1 Mai, 65,6% dintre români obişnuiesc să petreacă a

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum o ora
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 11 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum o ora
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 9 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 10 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Vremea

București
acum

13°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°