Tragedie într-o familie din Nereju, după ce capul fa-miliei a murit în timp ce tăia porcul. Nenorocirea a avut loc sâmbăta trecută, în jurul orei 8.00. Într-un moment de neatenţie, Pavel Rusu, de 60 de ani, şi-a tăiat propriul picior. Imediat după incident, familia a anunţat medicul din comună. Ajuns la faţa locului, acesta nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa bărbatului. La scurtă vreme de la incident, el a decedat, deoarece pierduse foarte mult sânge.
Medicul din comună a fost cel care a anunţat şi poliţia. Oamenii legii spun că pe trupul neînsufleţit al bărbatului nu erau alte urme de violenţă, cu excepţia rănii provocate de cuţit. Cadavrul acestuia a fost dus la Serviciul de Medicină Legală, urmând ca medicii legişti să se pronunţe cu privire la cauza morţii.