Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Lucescu despre înlocuirile preşedinţilor LPF şi FRF: "O schimbare era absolut necesară"

Publicat in Pro Sport, joi 12 decembrie 2013 ·

Antrenorul Mircea Lucescu a declarat, joi, că înlocuirea lui Dumitru Dragomir cu Gino Iorgulescu la şefia LPF şi retragerea lui Mircea Sandu din funcţia de preşedinte al FRF reprezintă "o schimbare absolut necesară", deoarece "nu poate cineva să stea 20 de ani într-un post de conducere".

"O schimbare era absolut necesară (n.r. - la LPF). Nu poate să stea cineva într-un post de conducere 20 şi ceva de ani. Din câte înţeleg, la FRF Mircea Sandu rămâne preşedinte onorific, deci va fi solicitat permanent şi cuvântul lui va însemna ceva. Din câte ştiu eu, Gino Iorgulescu are şi el experienţă de conducător de club, de jucător, deci nu văd cum nu ar putea să reuşească. Dar depinde nu doar de ei doi, de Gino şi de cine va fi preşedintele federaţiei, ci va de depinde foarte mult de oamenii care îi înconjoară", a spus Lucescu, la întoarcerea de la Doneţk.

La alegerile organizate în cadrul Adunării Generale din 14 noiembrie, fostul conducător al FC Naţional, Gino Iorgulescu, a fost ales în funcţia de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, învingându-l pe Dumitru Dragomir cu 11 voturi la 7.

Actualul preşedinte al FRF, Mircea Sandu, a anunţat că nu îşi mai doreşte încă un mandat la şefia instituţiei. La alegerile care vor fi organizate în 2014 şi-au anunţat candidatura până acum fostul preşedinte al Comisiei centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, preşedintele FR de Minifotbal, Răzvan Burleanu, fostul fotbalist Marcel Puşcaş şi fostul internaţional Gheorghe Popescu. În afară de aceştia, numele altor oameni de fotbal, Adrian Porumboiu, Gheorghe Chivorchian şi Anghel Iordănescu, au fost vehiculate că se vor afla pe lista candidaţilor la funcţia de preşedinte al FRF.

Mediafax

Antrenorul Mircea Lucescu a declarat, joi, că înlocuirea lui Dumitru Dragomir cu Gino Iorgulescu la şefia LPF şi retragerea lui Mircea Sandu din funcţia de preşedinte al F

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 18 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 30 minute
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum o ora
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum o ora
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Băieţelul din Gorj care ar fi fost vândut de familie şi dus în Germania a ajuns înapoi în ţară, fiind plasat alături de sora sa, la o asistentă maternală. Are traume, dar le va depăşi, spun specialiştii

News.ro acum 53 minute
Băieţelul de şase din Gorj, care ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei unui cetăţean german, a ajuns la asistentul maternal din Gorj unde, de câteva zile, se află sora sa mai mare. Pe drumul dinspre Germania a fost vesel, comunicativ, dar cel

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 3 ore
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români aflați permanent sau temporar ori care intenționează să călătorească în Republica Elenă că miercuri, 1 mai 2024, au fost anunțate greve și perturbări în sectorul transportului public. P

The Weeknd donează 2 milioane de dolari pentru aprovizionarea cu alimente în Fâşia Gaza

News.ro acum 53 minute
Cântăreţul The Weeknd a donat 2 milioane de dolari pentru a furniza alimente în Fâşia Gaza. Donaţia, prin intermediul fondului său umanitar XO, va permite trimiterea a 18 milioane de pâini către familiile din Gaza, informează BFM TV. Donaţia a fost

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

16°
mar.

13°/16°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°