Premiera celei mai noi producţii marca Eugen Făt va avea loc joi, de la ora 19.00 în sala studio a Teatrului "Fani Tardini".
Regizorul Eugen Făt spune că a dorit să pună ȋn valoare sensibilitatea deosebită a actriţei Veronica Păpuşă – după părerea sa, insuficient exploatată scenic pănă acum.
"Am vrut să vorbesc, discret şi printre rȃnduri, despre Smerenie şi Cele Sfinte. Aş repeta o vorbă a unui profesor de mai demult, Vasile Latiş, care mi-a spus aşa: «Dragule, un om pȃnă nu se ȋntȃlneşte cu Dumnezeu, n-are minte. Şi ajungi să te „înstrainezi” atȃt de tare, încât nu mai ajungi „acasă” niciodată. Omul suportă puţină realitate, Dumnezeu suportă mult mai multă». Fiecare moment din text se finalizează ȋntr-un fel cu Dumnezeu", spune Eugen Făt.
“Ţineţi minte toţi: credeţi, nu credeţi, da’ cu Dumnezeu nu-i de glumit! [… ]… Acum, dacă mă întreabă cineva ce am învăţat ȋn toţi anii ăştia de temniţă, aş zice ... să iau bucata de pȃine cea mai mică. Da, smeriţi-vă, să nu îngăduie Cel de Sus peste voi o aşa-ncercare.”
Regizorul acestui spectacol spune că a început munca la acest text în luna mai 2013 şi din această muncă a rezultat o variantă de 24 de pagini. La 1 septembrie a început lucrul la scenă pe a patra variantă de doar cinci pagini.
"Cea mai mare putere a mea este că sunt învăţăcel. E adevărat că învăţ şi de la mine însumi. Îndeosebi învăţ de la câteva făpturi ale lumii...le voi pomeni: de la copil, de la femeie şi de la copac ... dar cu adevărat învăţ - şi aici, ȋn teatru, sunt un învăţător abraş", a mai spus Eugen Făt.