Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarii, vacanţă doar în weekend

Publicat in Adevarul, sâmbătă 14 iulie 2007 · ·

Edilii celor şase sectoare ale Capitalei şi-au propus să îşi petreacă în această vară măcar câteva zile departe de agitaţia şi problemele administrative ale oraşului Pentru vara Edilii celor şase sectoare ale Capitalei şi-au propus să îşi petreacă în această vară măcar câteva zile departe de agitaţia şi problemele administrative ale oraşului Pentru vara aceasta, primarii din Bucureşti abia şi-au făcut timp de concedii. Cu toţii spun că problemele din ultimul timp - furtuni, reparaţii la străzi, lucrări de canalizare - îi împiedică să meargă să se relaxeze în acest sezon. În timp ce unii dintre edili au planuri pentru începutul şi mijlocul toamnei, alţii şi-au plănuit câte o escapadă în weekend. Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, va pleca în concediu pentru 12 zile, dar asta numai de dragul familiei sale. "Stăm şi pândim dacă vine furtuna, dar trebuie să îmi iau un concediu anul acesta, pentru că 2008 o să fie un an greu", a spus edilul. Încă nu ştie spre ce destinaţie se va îndrepta. "În principiu vom merge undeva la munte, dar nu prea vreau să induc perturbaţii de locaţii, pentru că fiica mea mai are două examene şi vreau să se concentreze asupra lor", a spus edilul. "Eu am fost foarte legat de mare prin iahting, acum dacă

nu-l mai practic, mă simt inutil să stau toată ziua pe plajă", a explicat Chiliman motivul pentru care muntele rămâne o destinaţie sigură. Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, nu se gândeşte vara asta la concediu. Abia prin luna noiembrie se va relaxa, în vacanţă, alături de familia sa. Onţanu vrea în Deltă "Dacă voi avea timp, mă voi duce în Deltă, să stau o săptămână cu familia. Mă voi duce la o cherhana şi voi mânca un borş de peşte", spune Onţanu. Deşi nu este expert în ale pescuitului, primarul a ales Delta Dunării pentru că este singurul loc unde se poate relaxa cu adevărat. Şi primarul sectorului 4 a ales să-şi petreacă sc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°