Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ZIUA REGALITĂŢII, sărbătorită la Bucureşti în absenţa Regelui Mihai: Mesaje promonarhiste şi steaguri tricolore cu stema regală

Publicat in Mediafax, vineri 10 mai 2013 ·

Principesa Margareta şi principele Radu au depus, vineri, buchete de flori la statuia Regelui Carol I din Piaţa Palatului Regal, unde au venit şi peste o sută de persoane care au scandat mesaje promonarhiste şi au fluturat steaguri tricolore cu stema regală.

La ceremonie au fost prezenţi şi principele Nicolae şi sora acestuia, Elisabeta Karina.

De asemenea, la eveniment s-au aflat senatorul Victor Ciorbea şi primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

Pe lângă steaguri tricolore, persoanele adunate în Piaţa Palatului Regal au adus fotografii înfăţişându-l pe Regele Mihai.

Numeroase buchete de flori au fost depuse la statuia Regelui Carol I de către cei prezenţi la ceremonie.

Evenimentele organizate cu ocazia Zilei Regalităţii se desfăşoară, vineri, în absenţa Regelui Mihai.

Regina Ana este bolnavă, iar Regele Mihai se află de o săptămână în Elveţia, pentru a-i fi alături. Potrivit unor surse citate de stirileprotv.ro, regina ar fi internată în spital, pentru că şi-a luxat glezna, iar starea sa de sănătate este fragilă.

Din 2004, Regele Mihai şi Regina Ana locuiesc la Aubonne, în Elveţia. Cu ocazia marilor sărbători creştine şi în funcţie de angajamentele lor publice, regele şi regina aleg să fie alături de cei dragi fie la castelul de la Săvârşin, fie la Palatul Elisabeta din Bucureşti. Anul acesta, Regele Mihai nu a putut veni în ţară de Paşti şi nu va fi prezent nici la evenimentele prilejuite de Ziua Regalităţii.

Seria de evenimente dedicate familiei regale a României a debutat, vineri, la ora 8.00, cu Maratonul Regal, un eveniment sportiv organizat de Asociaţia Corporeanima, cu sprijinul Casei Regale a României. La eveniment, la care au participat aproximativ 200 de persoane, urma să ia parte şi Principele Nicolae. De la ora 15.00 va avea loc ceremonia de premiere a câştigătorilor Maratonului Regal 2013, la evenime

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 5 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 3 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 7 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°