De cîte ori aud în ultima vreme despre efectele pozitive ale recesiunii, mă apucă durerea de cap. E drept, or să scadă chiriile, or să se ieftinească taxiurile, o să scadă preţul la mîncare şi la maşini. Totuşi, servitul de astfel de exemple îmi pare similar cu înghiţitul de Xanax la finele unei zile grele la serviciu. Te simţi (mai) bine pe moment, dar de a doua zi o iei de la capăt cu şeful cel rău. Cam aşa şi cu înşiratul de efecte pozitive ale crizei. Ce folos că se ieftinesc terenurile, dacă tu eşti din ce în ce mai nesigur pe locul tău de muncă?

Cu toate astea, îmi asum riscul şi înşir şi eu un efect pozitiv-probabil al actualei crize: creşterea numărului de proiecte din fonduri europene, mărirea sumelor care se vor cheltui din fondurile structurale. Mare scofală " veţi zice " asta spun toţi politicienii români, fără să dea vreo explicaţie, fără argumente. Aşa e. Zi de (primă)vară pînă-n seară, nu auzim decît de "greaua moştenire" (România nu a accesat nici un euro din bani europeni pînă acum, adică o exagerare teribilă) sau "de acum încolo vine fericirea" (România va "trage" de acum încolo toţi banii alocaţi). Argumentele lipsesc. Îndrăznesc să propun posibile explicaţii.

De ce nu am avut o mai mare "capacitate de absorbţie"? (Scuze pentru expresia asta tehnică, sună oribil, pe mine mă duce gîndul la clipurile care fac reclamă la anumite produse necesare sexului frumos.) Dincolo de birocraţiile de pe axa Bucureşti-Bruxelles, cu exces de cerinţe şi abuz de pagini necesare oricărui proiect, există şi "necazuri conceptuale". Astfel, în unele zone de finanţare, iniţiatorul nu este eligibil dacă prevede o marjă de profit mai mare decît o limită. Adică, este invers decît la bancă, din cauză că Uniunea dă, pe alocuri, bani pentru proiecte mai puţin "vandabile", adică defel "bancabile". Ţi se poate spune: "păi, dacă promiţi o rată de profit de 50%, ce