Doi pensionari din satul Dorobanţu, judeţul Constanţa, sunt gazdele poetului nepereche. Tare şi-ar dori ca tinerii să nu-l uite pe \"Luceafăr\" atunci când pleacă la muncă în străinătate. Sursa: Traian George Horia

Elisabeta şi Dumitru Mocanu se trezesc fericiţi în fiecare dimineaţă. Nu au câştigat la Loto şi nici nu le-a promis cineva tinereţe fără bătrâneţe. Îşi duc viaţa într-un sat izolat din judeţul Constanţa. Mai precis, în Dorobanţu, comuna Nicolae Bălcescu. Au crescut trei băieţi, care s-au răsfirat prin lume, însă mama Elisabeta se gândeşte în fiecare zi la ei.

Şi chiar dacă treburile zilnice i-ar alunga copiii din gând, în curte are un "soldat" care o trage de mânecă. E bustul marelui poet Mihai Eminescu, sculptat de Mircea, unul dintre băieţii ei pe când era în clasa a VIII-a. "El nu mai locuieşte aici. Cred că sculptura este o lucrare reuşită. Mă uit zilnic la poetul nostru naţional şi îmi aduc aminte şi de puii mei”, spune mama Elisabeta.

Pierdută în mijlocul stepei dobrogene, localitatea Dorobanţu trăieşte realitatea dură a acestei lungi epoci de tranziţie: este un sat unde toată lumea îşi ia apa din fântâni şi care, pe fondul lipsei de reacţie a poliţiştilor locali, a devenit ţintă predilectă a bandelor de hoţi de animale. În acest context, pasiunea soţilor Mocanu pentru poetul-nepereche ar putea să pară ca fiind insolită, dar Elisabeta Mocanu, alături de soţul său, Dumitru, neagă cu vehemenţă.

„Ieşim din curte doar la dispensar şi la biserică. În rest, stăm lângă bustul nostru. Viaţa de zi cu zi nu este simplă, dar nu are nimic a face pensia noastră modestă cu dragostea pentru poezia eminesciană. Dorim mult ca tinerii de azi să nu îl uite pe poet, dar când să mai citească şi ei „Luceafărul”, când sunt nevoiţi, bieţii, să plece la muncă în străinătate?”, îi compătimeşte mama Elisabeta pe tinerii care nu mai au timp de poezie.