"Uău, uău, uău pisicuţa mea / tu mi-ai răpit inima! / Nu ştiu cum, da' m-ai zăpăcit / Sînt mort după tine"; "Căţeluş cu părul creţ / Fuge, fuge prin coteţ / După uh, după ah, / După pisicuţa ta / Căţeluş fricos, / Nu fi nepoliticos! / Nu lătra, nu muşca / Pisi-pisi-cuţa mea!". Aceste versuri nu aparţin unei poezioare pentru copii, ci unor şlagăre neaoşe la modă: Valahia - "Pisicuţa" şi "Căţeluş cu părul creţ". Desigur, sînt inspirate de rimele pe care le recitam, mulţi dintre noi, în copilărie. Conotaţia pe care au căpătat-o e, evident, una sexuală: ca şi în cazul bananei de anul trecut, tot a Valahiei, semnelor candide ale copilăriei li se acordă, acum, înţelesuri ale vîrstei, să-i zicem, următoare, un soi de adolescenţă veşnic la pîndă şi dornică de pereche. Animalele devin purtătoarele unui limbaj sexual aluziv, înveşmîntarea în blana lor inocentă servind drept comod contrast pentru mesajele erotice îndrăzneţe. Primii care au inaugurat metaforele zoomorfe au fost, tot în sezonul trecut, cei de la Voltaj, cu "Albinuţa" lor care zbura din floare-n floare. Întrucîtva ca-n poeziile Văcăreştilor, femeile erau florile pe care bărbaţii nu aşteptau să le culeagă, ci le survolau agresiv şi selectiv. Celebra banană a Valahiei se integra în acelaşi paradis luxuriant vegetal naiv, în care virtualii Daphnis şi Chloe se urmăreau şi se tachinau. În varianta zoomorfă mai recentă, bărbaţii sînt căţei, iar femeile - pisici. Între ei este o relaţie războinică, simplă: "Pis pis pis pis, pisicuţa mea / Fii atentă la căţei că te pot muşca / Căţelul e isteţ, / Negru şi cu părul creţ, / Dar, cînd e vorba de pisică / I se face coada mică/ Se văd pisicile la înaintare / Va fi o luptă grea / E lupta cea mare". O cu totul altă ipostază canină ne oferă Taxi, în hit-ul lor "Comunitaru'". La cine se referă e mai mult decît vizibil. Această năpăstuită, dar naţională categorie
de cîi