Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Problema „Apa”, rezolvată de Korodi

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 2 octombrie 2007 ·

Transformarea Companiei Apa Braşov din regie autonomă în societate pe acţiuni ca operator regional a ajuns şi pe agenda de lucru a ministrului Mediului, Attila Korodi. Aflat la Braşov, la o întâlnire cu elevii de la Grupul Şcolar Silvic „Dr. Nicolae Rucăreanu”, cu care a avut oră deschisă la specializarea Protecţia mediului, ministrul s-a întâlnit cu autorităţile locale pentru a discuta problema Companiei Apa Braşov. Principala nemulţumire a administraţiei judeţene şi a celei municipale este legată de procentele pe care să le deţină fiecare în parte. Pentru că rezolvarea acestei probleme trenează deja de prea mult timp şi este în pericol o finanţare europeană din fondurile structurale în valoare de 111 milioane de euro, ieri, ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Attila Korodi, s-a întâlnit la Braşov, la sediul Instituţiei Prefectului, cu reprezentanţii Prefecturii, Primăriei Braşov, Consiliului Judeţean (CJ) şi ai Companiei Apa.

Deşi iniţial s-a crezut că discuţia nu va avea nici un succes, din cauză că preşedintele CJ, Aristotel Căncescu, nu a ajuns la întâlnire, după 20 de minute şi-a făcut apariţia managerul judeţului, Radu Ispas. Acesta, deşi ştia de săptămâna trecută despre discuţia de luni, a plecat la Bucureşti. „Este vorba despre un proiect de o importanţă deosebită pentru o mare parte a judeţului şi care ar putea pierde finanţarea dacă nu se ajunge la o înţelegere între autorităţile locale faţă de procentele pe care fiecare ar trebui să le deţină în cadrul societăţii care se va constitui. Trebuie doar să fie constituită această societate comercială intercomunitară şi apoi proiectul poate fi trimis la Bruxelles. Fiind vorba de fondurile structurale, iar judeţul Braşov fiind deja foarte avansat pe lista pentru aceste fonduri, după înfiinţarea societăţii comerciale se poate trece deja la organizarea de licitaţii, deoarece banii vor veni după două

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 7 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 7 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 8 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 8 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 8 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Arhiepiscopul Teodosie, trimis în judecată de DNA. Este acuzat de cumpărare de influență

Libertatea acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul deschis la finalul anului trecut, în care a fost acuzat de cumpărare de influență, au declarat miercuri, 8 mai, surse judiciare pentru Libertatea.

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 13 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 8 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 9 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

11°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°