În luna aprilie, şoferii de la Ministerul Finanţelor încasau, pentru prestaţia lor în spatele volanului, până la 4.210 lei. Adică la fel ca un secretar de stat. Muncitorii calificaţi angajaţi de minister câştigau între 1.600 şi 2.000 de lei, iar femeile de serviciu, între 1.300 şi 2.000 de lei. Net. Explicaţia? Probabil că o ştiţi deja: angajaţii primeau, pe lângă leafă, aşa-zisele stimulente.
Teoretic, acestea s-ar fi cuvenit doar celor care avuseseră un rol activ în lupta cu evazioniştii sau contrabandiştii. Practic, niciun salariat nu era ocolit. Struţocămila de la Finanţe nu este nici pe departe un caz singular. Potrivit datelor publicate de Metrorex, un muncitor necalificat la metroul bucureştean (companie de stat care beneficiază în fiecare an de subvenţii publice consistente) primeşte, în mână, 1.700 de lei, o casieriţă – 2.000 de lei, un electrician – 2.300 de lei, iar un maistru –3.300-3.400 de lei (cam 75% din salariul directorului general al instituţiei). În acest caz, lefurile angajaţilor sunt umflate de sporurile pentru munca în subteran. Asta chiar dacă, în multe situaţii, condiţiile de lucru nu sunt deloc mai dificile decât cu cinci-zece metri mai sus.
Discrepanţele sunt şi mai mari când ne uităm la fluturaşii de salariu ai altor angajaţi la stat. Pot fi comparate pregătirea, competenţele şi responsabilităţile unui profesor sau ale unui medic cu cele ale cuiva ce spală podelele ministerelor sau care vinde cartele la metrou? Cu siguranţă nu, însă primii trebuie să se mulţumească, la sfârşit de lună, cu doar 700-800 de lei. E clar pentru toată lumea că sistemul de venituri din sectorul public are mari probleme, şi nu numai pe partea de echitate. Şi mai e clar şi că noua lege a salarizării nu va elimina decât parţial neajunsurile. Dar, poate, până la urmă, nici nu se poate altfel. Să nu uităm că trăim în ţara în care cheltu
