Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Transport în comun pe baterii la New York

Publicat in Adevarul, marți 8 decembrie 2009 ·

Noile autobuze electrice din metropolă aduc linişte şi confort călătorilor, dar şi în trafic. În prezent, circulă doar trei vehicule de acest fel, însă autorităţile locale spun că până în 2010 vor mai fi achiziţionate încă 87 de exemplare.

În traficul aglomerat, poluat şi zgomotos din New York a fost introdusă o nouă linie de autobuze pentru transport în comun, informează „The New York Times". Vehiculele nu emit noxe şi sunt extrem de silenţioase pentru că funcţio-nează pe baza unei turbine electrice ce alimentează o baterie de litiu-ion. Adică, folosind acelaşi principiu după care funcţionează şi laptopurile.

De fiecare dată când şoferul frânează, bateria se reîncarcă. Mai mult, autobuzele cu câte 37 de locuri sunt ecologice şi în interior, fiind luminate de LED-uri eficiente din punct de vedere energetic.

Dacă în prezent funcţionează doar trei autobuze electrice, autorităţile locale spun că în 2010 vor mai fi introduse încă 87 de exemplare, în valoare de peste 550.000 de dolari (peste 371.000 de euro) fiecare. Acestea vor fi produse în Noua Zeelandă.

Ce zic călătorii

„E o linişte ca-n mormânt", spune un reprezentant al Autorităţii pentru Transport Metropolitan, Doreen M. Frasca, după o lună în care a călătorit frecvent în noile mijloace de transport în comun.

Atunci când opresc sau când îşi închid farurile, autobuzele electrice scot un sunet abia perceptibil, deoarece au la bord un aparat de aer condiţionat care elimină zgomotul generat de motor.

„Este cel mai performant mijloc de transport în care am călătorit vreodată. Îmi dă impresia că plec să vizitez altă ţară, nu că sunt într-un New York zgomotos", spune Malachai William, un student american. Alţi călători spun că, deşi călătoriile sunt silenţioase, ar putea fi şi mai fluente dacă drumurile nu ar fi pline de hopuri.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Asistent medical din Târgoviște, arestat după ce ar fi bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 30 minute
Un asistent medical de la un spital din Târgoviște a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a bătut două fete de 13 și 17 ani internate în secţia de psihiatrie a unității medicale. SpitalFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru Judecătorii dâmboviţen

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum o ora
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Concluziile lui Carlo Ancelotti după remiza dintre Bayern Munchen și Real Madrid - Ce l-a nemulțumit

HotNews acum 55 minute
​Carlo Ancelotti s-a declarat mulțumit de remiza obținută de Real Madrid pe terenul lui Bayern Munchen (2-2, manșă tur din semifinalele Champions League), însă au existat și lucruri care l-au deranjat pe antrenorul italian. Carlo AncelottiFoto: USA

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 4 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

VIDEO O autostradă din China s-a prăbușit. Cel puțin 19 morți

HotNews acum o ora
O porțiune a unei autostrăzi s-a prăbușit miercuri dimineață în sudul Chinei, iar cel puțin 19 oameni au murit, au anunțat oficialii locali, conform Associated Press. Ambulanță din ChinaFoto: Johannes Neudecker / DPA / Profimedia Optsprezece mașini

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum 47 minute
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

RMGC a solicitat prelungirea concesiunii Roşia Montană şi licenţe de exploatare pentru proiectele Bucium. Executată silit de România, Gabriel Resources a găsit bani la acţionari

News.ro acum 2 ore
Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roşia Montană, a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea cu încă 5 ani a licenţei de concesiune pentru exploatare a perimetr

Vremea

București
acum

17°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°