Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful direcţiei de energie: Investitorii aşteaptă o evaluare realistă a preţului reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă

Publicat in Romania Libera, luni 2 aprilie 2012 ·

Potenţialii investitori în reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă aşteaptă o evaluare "mai apropiată de realitate" a proiectului, estimat de autorităţi la patru miliarde de euro, iar dacă statul nu atrage companii în proiect, are varianta de a construi un singur reactor, potrivit unui director din MECMA, conform Mediafax.

"Investitorii vor să vadă o evaluare de preţ mai apropiată de realitate. Noi am evaluat reactoarele 3 şi 4 la patru miliarde de euro. Este şi varianta construirii unui singur reactor, dar este varianta mai puţin fericită şi ar fi mai scump. Încă mai avem timp să identificăm investitori", a declarat luni Alexandru Săndulescu, şeful Direcţiei de energie din Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA).

Săndulescu a adăugat că este posibil ca investitorii să fie încă speriaţi după evenimentul de anul trecut de la centrala nucleară japoneză de la Fukushima, şi, de asemenea, să aştepte rezultatele testelor de rezistenţă la calamităţi a centralelor nuclare. Aceste teste au fost cerute anul trecut de Comisia Europeană, după incidentul de la Fukushima.

"Este o campanie antinucleară, evenimentul Fukushima a speriat investitorii, apoi este posibil ca investitorii să aştepte rezultatele testelor de stres, să vadă dacă reactoarele CANDU sunt bune sau nu", a arătat Săndulescu.

El a mai spus că statul are o ofertă de la un consorţiu de companii care este interesat să fie antreprenorul general al lucrărilor la cele două unităţi. Consorţiul este condus de compania canadiană Lavalin.

Nuclearelectrica este deţinută de stat, prin Ministerul Economiei. Compani caută de peste un an investitori cu care să construiască unităţile 3 şi 4, după ce patru companii care iniţial participau în proiect au decis să se retragă.

Potenţialii investitori în reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă aşteaptă o evaluare "mai apropiată de realita

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 6 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 9 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 7 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum 8 ore
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 12 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°