Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai veche statuie a lui Eminescu din România împlineşte 100 de ani

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 octombrie 2011 ·

Mai multe instituţi de cultură din Galaţi şi-au dat mână şi au pregătit un program special dedicat împlinirii a 100 de ani de dezvelirea Statuii poetului naţional Mihai Eminescu, realizată de Frederic Storck.

Statuia din Parcul gălăţean care-i poartă numele marelui poet este de altfel prima statuie a lui Eminescu din România. Finanţarea pentru ridicarea ei aparţine întregii comunităţi gălăţene, fondurile fiind strânse în urma unei subscripţii publice organizată de un comitet condus de Corneliu Botez. Statuia a fost dezvelită pe 16 octombrie 1911.

Programul activităţilor de mâine 16 octombrie, cuprinde mai multe activităţi, printre care lansări de plachete şi expoziţii de medalii.

Iată mai jos programul complet al manifestărilor:

Ora 10.30: Omagiu la Statuia lui Mihai Eminescu - Depuneri de flori şi alocuţiuni ale autorităţilor şi personalităţilor culturale gălăţene.

Ora 11.30: "Eminescu în medalistică" - Vernisajul expoziţiei de medalii şi alte materiale specificate în cataloagele „Eminescu în medalistică" şi respectiv „101 portrete în medalistică", din colecţia prof. Victor Macarie (între care se remarcă şi medalii al căror autor este sculptorul leton Janis Strupulis), în total 354 de exponate. Acest vernisaj va fi urmat de lansarea unei Plachete şi a unei Medalii omagiale pentru marcarea evenimentului (realizate cu sprijinul municipalităţii gălăţene). Ambele acţiuni au loc la parterul Bibliotecii Judeţeane „V.A. Urechia".

Ora 12.00: Leonard Salmen - ilustrator al operei poetice a lui Eminescu - Vernisaj de expoziţie şi lansarea albumului cu acelaşi titlu, autor al albumului Corneliu Beda. Loc de desfăşurare: Sala „Mihai Eminescu", etaj 1, Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia".

Ora 12.30: 100 de ani de veghe eminesciană asupra Galaţiului - Vernisaj expoziţie de documente iconografice. Loc de desfăş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum o ora
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 37 minute
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum 51 minute
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 4 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 3 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum 2 ore
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

Viorel Cataramă revine în PNL, la aproape şase ani de la excluderea din partid: Voi încerca să promovez mesajul economic liberal de dreapta, pentru a deveni mai clar că în acest moment singurul partid care sprijină cu adevărat sectorul privat este PNL

News.ro acum 56 minute
Omul de afaceri Viorel Cataramă revine în PNL, la aproape şase ani de la excluderea din partid, formaîiunea pe care o conduce, Partidul Dreapta Liberală, urmând să fuzioneze prin absorbţie cu PNL. ”Voi încerca să promovez mesajul economic liberal de

Primarul Veneției proclamă taxa de intrare în oraș un succes

HotNews acum 44 minute
Primarul Veneţiei a salutat introducerea de joi a biletelor de acces în valoare de 5 euro pentru vizitarea Veneţiei, pe care a declarat-o un succes în cadrul eforturilor de limitare a fluxurilor de turişti care riscă să sufoce oraşul lagunar, transm

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 6 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°