Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La fiecare autoturism nou vândut în România au fost aduse patru second-hand

Publicat in Capital, joi 18 aprilie 2013 ·

Raportul APIA privind vânzările de vehicule în luna martie arată că piața este susţinută în continuare de achiziţiile realizate de firme - 84% din total -, cele către persoanele fizice reprezentând doar 16%, în scădere față de luna precedentă cu trei puncte procentuale.

Conform Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), continuă să se manifeste, impactul importului masiv de vehicule rulate care, la un volum de aprox. 53.000 unităţi la autoturisme şi 11.200 la vehicule comerciale, au o creştere de 50%, respectiv 12.3% faţă de 2012. Din aceste cifre, rezultă că la fiecare autoturism nou vândut în România au fost aduse alte 4,7 rulate. Mai grav este faptul că 28.730 (peste 54%) dintre acestea din urmă sunt mai vechi de 10 ani, adică de 2,2 ori mai multe decât autoturisme noi vândute prin reţelele naţionale ale producătorilor autohtoni şi importatorilor autorizaţi.

„Considerăm că aceste cifre sunt de natură să îngrijoreze atât autoritățile centrale ale statului, care se confruntă în mod evident cu o scădere a încasarilor la bugetul de stat (TVA, taxe si impozite aferente vânzărilor de autoturisme noi), cât și autoritățile locale, populația din principalele orașe ale țării fiind, în mod cert afectată de creșterea poluării aerului. Este de așteptat și analizat în perioada următoare, dacă și în ce măsură «Timbrul de mediu» și ,Programul de înnoire a parcului auto» vor contribui la redresarea acestei situații”, menționează reprezentanții APIA.

Doar 12.869 de autoturisme noi vândute

Pe ansamblul pieţei, livrările totale (autoturisme + vehicule comerciale) au înregistrat în primele trei luni ale lui 2013 o scădere de 6,6%, comparativ cu aceași perioadă din anul trecut, până la 15.615 unități.În interiorul acestei scăderi autoturismele au înregisrat un declin de 6,9%, până la 12.869 de unități.

La autoturisme, pe primul t

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă” - ultimele informații furnizate de medici

HotNews acum o ora
Starea lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă”, a anunțat vineri Spitalul Foișor, unde actorului i-a fost extrasă proteza la genunchi, care îi întreținea infecția din organism. Amintim că în urmă cu o zi unitatea m

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 55 minute
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 2 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Regatul Unit a ieşit din recesiune. Creşterea economică, cea mai mare din ultimii trei ani, a depăşit aşteptările

News.ro acum o ora
Economia Marii Britanii a înregistrat în primul trimestru al anului 2024 cea mai mare creştere din ultimii aproape trei ani, punând capăt recesiunii tehnice în care intrase în a doua jumătate a anului trecut şi oferind un impuls premierului Rishi Su

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Nicolae Ciucă, la Iaşi: Acesta este anul în care putem redescoperi patriotismul. Însă nu cel greşit înţeles ca naţionalism deşănţat / Patriotismul reprezintă adeziunea şi însuşirea valorilor, a ideilor şi a principiilor care ne definesc ca naţiune

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri la Iaşi, la Ceremonia militară dedicată Zilei Victoriei în Europa, Zilei Uniunii Europene şi Zilei Independenţei că acesta este anul în care putem redescoperi patriotismul, însă nu cel greşit înţele

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 3 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Război în Gaza, ziua 216. Adunarea Generală a ONU dezbate o rezoluție prin care palestinienii primesc noi drepturi

Press Alert acum 34 minute
Adunarea Generală a ONU dezbate vineri o rezoluție prin care palestinienii primesc noi drepturi. De asemenea, membrii adunării vor cere Consiliului de Securitate să-și reconsidere poziția și să accepte cererea palesinienilor privind acordarea statul

Rugăciunea pe care trebuie să spui astăzi, de Izvorul Tămăduirii. Face MINUNI!

Gandul acum 59 minute
Izvorul Tămăduirii este una dintre cele mai importante sărbători pentru creștinii ortodocși. Izvorul Tămăduirii nu are dată fixă, această sărbătoare pică în fiecare an în Săptămâna Luminată, în prima vineri de după Paști. În acest an, Izvorul Tămădu

Vremea

București
acum

19°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°