Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consortiu universitar cu 30 de facultati la Iasi

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 23 noiembrie 2011 ·

Universitatea Alexandru Ioan Cuza• La Iasi ar putea aparea o mega-universitate, formata din nu mai putin de 30 de facultati, cu peste 60 de mii de studenti si care ar avea la dispozitie un institut de cercetare avansata cotat la cel mai inalt nivel • "Sunt convins ca, daca Universitatea Cuza, cea Tehnica si de Medicina, alaturi de Institutul de Chimie Macromoleculara Petru Poni, ar fuziona, atunci orasul Iasi ar avea, in doar trei ani, o universitate in top 300 mondial", e de parere senatorul Dumitru Oprea

La Iasi ar putea aparea cea mai mare universitate din Romania. Asta, in conditiile in care trei mari institutii de invatamant superior clasate in topul celor mai bune din tara (Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi si Universitatea de Medicina si Farmacie Grigore T. Popa) ar fuziona si ar forma un consortiu. Cu toate ca, in viziunea prof. univ. dr. Dumitru Oprea, fost rector la Cuza, Iasul ar ajunge sa aiba astfel o universitate in top 300 mondial, din cauza orgoliilor actualilor rectori, este putin probabila transformarea. "Din pacate, dragul de scaune al unora face imposibila o asemenea fuziune in acest moment, deoarece pentru ei nu conteaza interesul scolii iesene. Iasul este binecuvantat sa aiba trei mari universitati de prima liga, alaturi de un institut de elita, respectiv cel de Chimie Macromoleculara Petru Poni. Sunt convins ca daca acestea trei, alaturi de institut, ar fuziona sau ar forma un consortiu, atunci orasul ar avea in trei ani o universitate in top 300 mondial. Si, in acelasi timp, nimeni nu ar mai putea contesta suprematia Iasului la nivel de invatamant academic. Dar, din pacate, sunt multe orgolii", a declarat Oprea. Discutia vine in conditiile in care actuala politica a Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS) consta tocmai in incurajarea fuziunii sau a consortiil

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum o ora
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Cod galben de inundaţii în mai multe judeţe

Mediafax acum 18 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos, Tauz (afluent al râului Crişul Negru) – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Beliu (afluent al râului Crişul Negru) –

UE a adoptat legea. Pune punct dezvoltării necontrolate a Inteligenței Artificiale

Ziua Constanta acum 53 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au susţinut marţi acordul politic din decembrie anul trecut privind reglementarea inteligenţei artificiale (AI), iar noua legislaţie va intra în vigoare luna viitoare, transmite Reuters. Agenţia apreciază că Legea

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 27 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Administraţia Biden scoate benzină din rezerva națională, pentru a reduce prețurile la pompă înainte de "sezonul călătoriilor"

Ziare.com acum 28 minute
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie cunoscută ca şi "sezonul călătoriilor" de vară, transmite CNBC. ”Prin

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum o ora
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Cod portocaliu de furtună pentru mai multe localități din Banat

Press Alert acum 10 ore
< p> Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu care anunță „averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină”. Sunt vizate localitățil

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 8 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

17°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

15°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/19°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°