Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rivalii stau la pândă să „devoreze“ BP

Publicat in Ziarul Financiar, marți 13 iulie 2010 ·

Compania petrolieră britanică British Petroleum (BP) se pregăteşte să prezinte o strategie defensivă, în valoare de 40 de miliarde de dolari, după ce au apărut zvonuri potrivit cărora companiile americane în frunte cu Exxon au primit undă verde din partea autorităţilor de la Washington pentru a putea prelua sau fuziona cu producătorul britanic, scrie The Telegraph.

Cea mai importantă companie care pare a da târcoale BP este ExxonMobil, iar o fuziune între cei doi producători ar crea un grup cu o valoare de piaţă de aproape 400 mld. dolari.

O posibilă ofertă din partea companiei Chevron este considerată a fi fost aprobată de asemenea de autorităţile americane, în timp ce gigantul petrolier chinez PetroChina ar fi anunţat că ar vrea o relaţie mai apropiată cu BP.

Strategia defensivă a celor de la BP se bazează pe speranţa că producătorul britanic va reuşi să iasă din scandalul provocat de deversarea de petrol din Golful Mexic, care a generat o prăbuşire a acţiunilor sale.

Compania este aşteptată să anunţe, în cadrul raportului privind situaţia financiară din trimestrul al doilea, că va dubla valoarea activelor pe care la va vinde, pentru a putea acoperi pierderile generate de pata de petrol din Golful Mexic.

Astfel, BP este aşteptată să vândă active de până la 20 de miliarde de dolari, printre acestea numărându-se câmpul petrolifer Prudhoe Bay, participaţia de 60% în cadrul companiei argentiniene Pan American Energy, precum şi activele din Vietnam, Columbia şi Venezuela.

Costurile provocate de dezastrul din Golful Mexic au depăşit deja 3,5 mld. dolari, iar BP a oferit o parte din activele sale drept garanţie pentru guvernul american, până în momentul în care va reuşi să pună la punct fondul de compensare în valoare de 20 mld. dolari.

Înainte de accidentul din Golful Mexic, BP era cea mai mare companie britanică din punctu

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum 2 ore
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

SUA consideră că remanierea militară rusă arată că Putin este disperat

HotNews acum 3 ore
Statele Unite consideră că demiterea ministrului rus al apărării arată că președintele Vladimir Putin este „disperat” să plătească polițr pentru războiul din Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de AFP. Vl

Casa Albă: Nu credem că are loc un genocid în Gaza

News.ro acum o ora
Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a declarat luni că administraţia preşedintelui Joe Biden nu consideră uciderea palestinienilor din Gaza de către Israel în războiul său cu Hamas drept un genocid, relatează Reuters. Vorb

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 6 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 10 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 7 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 4 ore
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

mar.

7°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

mar.

5°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
vin.

8°/15°
Timisoara
acum

mar.

8°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°
vin.

12°/18°