Sănătatea la bătrâneţe este semn de înţelepciune la tinereţe, îmi spunea cineva odată, oferindu-mi simplu şi concis reţeta pentru o viaţă lungă.
În zilele noastre, o persoană care prinde suta de ani este un adevărat eveniment. Ne impresionează, ne surprinde şi ne intrigă. Parcă nu ne putem reţine întrebarea: „Cum aţi făcut, bade, ca să ajungeţi la vârsta asta?". Iar longevivul, mândru să-şi depene povestea, ne spune ce-a mâncat, ce-a băut, câtă mişcare a făcut, cum a respirat el aer curat de munte şi aşa mai departe. Vei spune că nu toţi suntem aşa de norocoşi precum badea Vasile să trăim undeva la munte, feriţi de toxicitatea marelui oraş şi, deci, că ţine prea puţin de noi să ne prelungim viaţa. Da, în parte este adevărat.
Totuşi, de fiecare dată, în povestea unor astfel de personaje apare ca un laitmotiv ideea: „Am trăit frumos!". Ce înseamnă asta, oare, se referă doar la brânza cu ceapă şi cu mămăligă pe care le mânca ori la palinca de prune, producţie proprie, pe care o bea pe post de digestiv? Sau mai degrabă badea cel victorios în faţa bolii vorbeşte despre cumpătare, despre bunul-simţ cu care a început şi cu care a încheiat fiecare zi, despre obiceiurile bune pe care le-a deprins de-acasă? Adică despre ceea ce s-ar numi, pe scurt, înţelepciunea de a trăi frumos.