Prima reuniune la nivel inalt euro-africana de la Cairo a indicat din nou marile diferente de perspectiva dintre cele doua lumi Dictatorii au geniul vorbelor memorabile. Este ca si cum concentrarea puterii ar provoca o concentrare a expresiei, desi unii, probabil rautaciosi, spun ca puterea absoluta corupe absolut, in primul rind gindirea si limbajul. Prezent la reuniunea de la Cairo, de saptamina trecuta, dictatorul libian Gadaffi, care nu are prea dese ocazii de acest fel, exprima lapidar crezul sau politic: "Africa are nevoie de fintini, nu de democratie!" Cu geniul sau frust, Mohamer Gadaffi exprima raspunsul african la dilema cu privire la viitorul politic al continentului: mai intii ajutoare, apoi democratie! Cu alte cuvinte, aceste guverne vor mai intii "fintini", adica fonduri si alte ajutoare oferite de Occident, iar abia apoi sa li se vorbeasca de instaurarea unor regimuri democratice. Acest tip de discurs este mai vechi decit se crede. Faptul ca el a revenit cu putere pe agenda dezbaterilor summitului euro-african de la Cairo arata ca lumea africana este inca solid ancorata in cliseele tiers-mondismului anilor saizeci. Pentru liderii politici africani, prima intilnire la nivel inalt dintre membrii Uniunii Europene si statele de pe continentul african a fost un bun pretext de a relua multe dintre tezele post-coloniale: Europa este vinovata de saracia Africii, democratia este un moft pentru africani, obligatia Europei de a oferi ajutoare umanitare si de a nu cere nimic in schimb etc. Spre deosebire de anii saizeci-saptezeci, Europa nu mai este nici atit de generoasa si nici atit de bogata. Politicile de tip keinesian, care permiteau cheltuieli guvernamentale masive, si-au epuizat natura miraculoasa. Bugetele de astazi ale tarilor europene sint cu mult mai austere. In plus, europenii par sa fi invatat ca filantropia de acest fel este o imensa capcana si mai a