Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum poţi vedea viitorul/ de Ziarul de duminică

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 23 decembrie 2011 ·

O colecţie de mare interes are de ceva vreme Editura Trei - Acum pentru viitor . Până acum au fost publicate titluri remarcabile. Cele mai recente sunt un exemplu.

John Major Jenkins - Povestea anului 2012

Traducere din engleză de Monica Vlad. Cartea este o călătorie fascinantă prin istoria civilizaţiei maya, extrem de avansată într-o mulţime de domenii: astronomie, matematică, arhitectură, artă şi mitologie. Bazându-se pe o documentaţie temeinică, studiul lui Jenkins acordă o atenţie specială "celei mai controversate date din istorie". Pe 12 decembrie 2012 se sfârşeşte un ciclu amplu din Calendarul Lung al civilizaţiei maya. Mayaşii au anticipat că, la acea dată, Pământul, Soarele şi centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, se vor afla într-o "aliniere cosmică" extrem de rară. Mulţi cred că lumea, aşa cum o cunoaştem acum, va suferi o transformare în 2012, dar puţini sunt la curent cu semnificaţia acestei date. În studiul de faţă veţi descoperi: cum au conceput mayaşii calendarul al cărui sfârşit de ciclu va fi în 2012 şi cum funcţionează acesta; cum a fost redescoperit calendarul antic în vremurile moderne; cum a fost abordat subiectul legat de anul 2012 de către savanţi, îndrumători spirituali şi cultura populară; care sunt principalele controverse şi enigme din jurul acestui subiect; cum putem alege din cantitatea uriaşă de informaţii pe tema respectivă, folosind străvechile învăţături ale civilizaţiei maya pentru a înţelege locul nostru în istorie.

John Major Jenkins este un cercetător independent, specializat în studiul filosofiei şi cosmologiei maya. A publicat numeroase cărţi şi articole ştiinţifice şi a călătorit frecvent în Mexic şi America Centrală, implicându-se activ în conservarea acestor zone încărcate de mit şi istorie.

Trevor Norton - Ochi holbaţi şi păr vâlvoi. Experimente medicale ciudate care ne-au salvat viaţa. T

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum 58 minute
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum o ora
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Premierul Ciolacu: „Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului vom avea o inflaţie sub 5%”. Isărescu: Conduita politicii fiscale constituie o sursă majoră de riscuri la adresainflației

HotNews acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia era de peste 10%, iar pe finalul ac

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

BREAKING | Antena 1 dă în judecată PRO TV, împreună cu Chefii Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu

Cancan acum o ora
Continuă scandalul între Antena 1 și cei trei chefi, însă acum este vizat și postul de televiziune la care au plecat Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Antena Group a dat în judecată atât jurații MasterChef, cât și Pro TV-ul. Va

Antrenorul Fatih Terim pleacă de la Panathinaikos, după ce a fost învins categoric de Răzvan Lucescu

HotNews acum o ora
Panathinaikos s-a aflat în lupta pentru titlu până aproape de finalul sezonului, dar a pierdut trei meciuri la rând și antrenorul Fatih Terim a luat decizia de a părăsi gruparea din campionatul Greciei. Fatih TerimFoto: Giannis Papanikos / Zuma Pres

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum o ora
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Provocare FATALĂ: Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un chips ultra picant / Ce arată autopsia

Gandul acum 33 minute
Un adolescent în vârstă de 14 ani din America a murit, după ce a participat la o provocare controversată care consta în a mânca un chips extrem de picant. Americanul a murit după ce a participat la provocarea „One Chip Challenge” pe rețelele de soci

Consiliul Europei adoptă primul tratat internațional privind inteligența artificială

Ziua Constanta acum 20 minute
Consiliul Europei a adoptat vineri primul tratat internaţional obligatoriu din punct de vedere juridic menit să asigure respectarea drepturilor omului, a statului de drept şi a standardelor juridice privind democraţia în utilizarea sistemelor de int

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°