În anul 1950, când în România nu se auzise încă de asociaţii care luptă pentru drepturile animalelor, „stârpirea câinilor vagabonzi” avea pe lângă „latura sanitară” şi o „importanţă economică”. Autorităţile locale erau îndemnate să depăşească „planul de stat în sectorul colectării pieilor de câine pentru încălţăminte şi căptuşeală pentru încălţăminte”.
O circulară din 8 iunie 1950, transmisă autorităţilor locale din judeţul Suceava, atrăgea atenţia asupra importanţei „stârpirii câinilor vagabonzi”.
Conducerea judeţeană a partidului îndemna ca pe lângă „latura sanitară”, comitele locale să fie „pătrunse de importanţa economică a colectării pieilor de câini din care se fac piei pentru încălţăminte şi căptuşeală pentru încălţăminte”.
Autorităţile locale era îndemnate să sprijine hingherii care vor acţiona în comunele lor şi să ducă o „intensă muncă de lămurire în rândul maselor” pentru depăşirea „Planului de Stat pe 1950 în sectorul colectării pieilor de câine”.
„Conform ordinului Comitetului Provizoriu Judeţean veţi sprijini acţiunea de stârpire a câinilor vagabonzi, ce o va face hingherii în fiecare comună, dându-le concursul la îndeplinirea sarcinilor pe care le au şi care se încadrează în planul local de colectare a pieilor de câini.
În afară de latura sanitară cu privire la necesitatea stârpirii câinilor vagabonzi ce periclitează sănătatea publică prin răspândirea microbului de turbare, Comitetele Provizorii să fie pătrunse de importanţa economică a colectării pieilor de câini din care se fac piei pentru încălţăminte şi căptuşeală pentru încălţăminte.
De asemenea, Comitetele Provizorii să ducă o intensă muncă de lămurire în rândurile maselor, asupra utilităţii strângerii unui număr cât mai mare de piei de câine, astfel ca Planul de Stat pe 1950 în sectorul colectării pieilor de câine să fie îndeplinit şi chiar depăşit.”, s