Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TOP-GUN: "Armata" privată hunedoreană numără nu mai puţin de 2000 de "soldaţi"

Publicat in Adevarul, duminică 16 ianuarie 2011 ·

Comercianţii de arme hunedoreni nu resimt reculul economic al crizei şi vând ca în vremurile bune. Arsenalul de acasă al hunedorenilor numără circa 4500 de arme. Pentru că sunt mai ieftine, aproape jumătate din armele cumpărate în judeţ sunt second-hand

Hunedorenii fac economii când cumpără haine şi trufandale, dar nu se zgârcesc la arme. „Cursa înarmărilor” la domiciliu face ca nivelul vânzărilor în magazinele specializate din Deva să rămână constant de mai bine de doi ani. Bianca Alina Roşca, administratorul magazinului de arme Walther, vinde lunar în medie 9puşti de vânătoare, din care 4 cu glonţ şi 5 puşti „lise” cu alice. În materie de arme neletale, preferatul hunedorenilor este pistolul cu bile de cauciuc din care se vând aproximativ 10 bucăţi lunar. Preţurile armelor variază radical. Pentru 200 de lei, se poate pleca acasă cu un pistol cu aer comprimat. Se poate opta însă pentru o carabină semiautomată cu trei ţevi, marca Blaser, pe care comerciantul cere 2000 de euro. Magazinul are şi două cliente de sex feminin. „Sunt singurii clienţi femei. Vin şi cumpără periodic muniţie pentru puştile lor de vânătoare”, spune Roşca. Jumătate din venitul magazinului este asigurat de vânzarea armelor second-hand. „Primesc arme în regim de consignaţie, preţul acestora fiind cu până la 30 la sută mai mici decât cele noi”, spune Bianca Roşca. "Armata" hunedoreană

Conform evidenţelelor existente la serviciul Arme, Explozibil, Substanţe Toxice din cadrul IPJ Hunedoara, un număr de aproximativ 2000 de hunedoreni deţin în prezent aproape 3000 de arme de foc letale. „Sunt persoane în judeţ care deţin legal opt sau chiar nouă arme de foc”,spunecomisarul Bogdan Mircea, şeful serviciului. Majoritatea armelor letale deţinute de hunedoreni sunt puşti de vânătoare. Există însă 39 de hunedoreni a căror meseriereclamă purtarea unor arme de foc letale. Această categori

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 54 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

Ziua Constanta acum 7 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden. Potrivit unui comunicat al Administraţie

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 47 minute
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Vizita lui Xi Jinping în Franţa

Mediafax acum 49 minute
Xi Jinping şi Emmanuel Macron îşi exprimă angajamentul pentru rezolvarea crizei din Ucraina şi continuarea investiţiilor în Franţa. Macron salută decizia Chinei de a nu vinde arme către Moscova şi mulţumeşte pentru sprijinul în promovarea unui armis

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum o ora
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°