Prin 1979, un personaj celebru, care se exilase/refugiase aici, spunea că turul acestei mici localităţi „durează o oră şi cinci minute“. Astăzi, acelaşi înconjur îţi ia probabil mai mult, nu am cronometrat. Păltinişul, căci despre el este vorba, rămîne o destinaţie populară şi – simbolic – culturală pentru români (mai bătrîni sau mai tineri), totuşi există relativ puţine cercetări care să îi reconstituie istoria.

Unul dintre cei mai avizaţi cunoscători ai locului, dr. Mircea Dragoteanu, oferă într-una dintre lucrările sale (Istoria Poştelor locale transilvane, ed. a II-a, Editura Alma Mater, Cluj-Napoca, 2008) date interesante despre evoluţia şi dezvoltarea Păltinişului. Apariţia staţiunii se leagă de dorinţa membrilor Asociaţiei Carpatine Transilvane (Siebenbürgischer Karpathen Verein – S.K.V.) de a crea, în împrejurimile Sibiului, o aşezare potrivită deopotrivă pentru tratamente balneo-climaterice, relaxare şi turism montan. După discuţii, s-a ales o vale împădurită din vecinătatea comunei Cristian, unde curgea un izvor denumit de localnici Hohe Rinne. În noiembrie 1891 s-a semnat între filiala din Sibiu a S.K.V. şi comuna Cristian un contract de arendare pentru 50 de ani (1 ianuarie 1892-31 decembrie 1941). Lucrările de construire ale diferitelor pavilioane care au alcătuit nucleul staţiunii au durat doi ani, meşterii dulgheri români din Mărginime folosind tehnici tradiţionale pentru a ridica cabane în stilul vilelor din Tirol. Inaugurarea oficială a Păltinişului (Hohe Rinne) a avut loc pe 10 iunie 1894, iar frumuseţea locurilor şi calitatea tratamentelor de care se putea beneficia aici a atras rapid numeroşi vizitatori. Deja în primul sezon, adică între 10 iunie – 15 septembrie 1894, la Hohe Rinne au sosit 716 persoane. Afluenţa aceasta a avut un impact vizibil şi asupra dezvoltării drumurilor, astfel că, pînă în 1902, s-a reuşit terminarea unei şosele