Orhan Pamuk, laureatul Nobel 2006, „pentru că a descoperit, în căutarea melancolicului suflet al oraşului său natal, noi simboluri pentru ciocnirea şi înlănţuirea culturilor”, născut în 1952 la Istanbul, tradus în toate limbile vorbite astăzi, are în România, datorită doamnei Luminiţa Munteanu (turcolog de prestigiu, profesor doctor, şef de catedră la secţia de Limbi orientale a Universităţii Bucureşti) o „voce” întru totul cuceritoare. După ce a ajuns în topul lecturilor din Germania (Berlinul fiind considerat a treia mare metropolă turcă din lume – în Germania trăind acum câteva milioane de musulmani), în SUA (unde autorul a petrecut vreme destulă ca visiting profesor la Columbia University din New York), sau în Franţa (care are peste 10% din populaţie de religie islamică), culturi tradiţional interesate de Orient, Orhan Pamuk face acum parte şi dintre cei mai citiţi autori ai ţărilor care, cu profil european renovat, se feresc de atribuirea unui rol oriental.

Pamuk a studiat arhitectura şi jurnalismul, devenind scriitor liber profesionist din 1974; romanele sale Umbră şi lumină, 1979 (istoria a trei generaţii de bogătaşi din Istanbul), Casa tăcută, 1984, Cetatea albă, 1985 (roman istoric, dar experimentând deja tehnici postmoderne, precum schimbarea de identităţi), Cartea Neagră, 1990, Viaţă Nouă, 1995, Celelalte culori, 1999, au obţinut deja numeroase alte premii, atât în Turcia (premiile Milliyet şi Orhan Kemal), cât şi în Franţa (Prix de la découverte européenne, Prix du Meilleur Livre Étranger), în spaţiul anglo-american (Independent Award for Foreign Fiction) sau italian (Premio Grinzane Cavour). Romanul care i-a adus recunoaştere deplină, precum şi consistentul Dublin Award a fost Numele meu este Roşu (un fel de „Mistere ale Istanbulului” din secolul al XVI-lea, în vremea domniei sultanului otoman Murad III).

Zăpada, 2002, recent tradus la Polir