Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procesul fostului general sârb Ratko Mladic, suspendat pe termen nelimitat

Publicat in Gandul, marți 19 iunie 2012 ·

Prezentarea probelor aduse împotriva fostului lider militar al sârbilor din Bosnia Ratko Mladic, care trebuia să înceapă la 25 iunie, a fost suspendată pe termen nelimitat de către Tribunalul penal internaţional pentru fosta Iugoslavie, a anunţat luni TPIY, citat de AFP.

"Instanţa a suspendat până la noi ordine începerea prezentării probelor acuzării împotriva lui Ratko Mladic", a transmit TPIY într-un comunicat: "instanţa îşi va publica decizia sa completă şi argumentarea în timp util".

Apărarea a solicitat la 31 mai o amânare de şase luni a procesului, afirmând că nu a avut suficient timp să se pregătească şi denunţând "nereguli" în divulgarea probelor aflate în posesia biroului procurorului.

Acesta, recunoscând că anumite erori au fost comise, a indicat că nu se opune amânării.

Arestat la 26 mai 2011 în Serbia după de a fugit timp de 16 ani de justiţia internaţională, Mladic, în vârstă de 70 de ani, este acuzat de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război în timpul războiului din Bosnia, care s-a soldat cu 100.000 de morţi şi 2,2 milioane de refugiaţi între 1992 şi 1995.

Acesta se confruntă cu închisoarea pe viaţă şi trebuie mai ales să răspundă pentru masacrul de la Srebeniţa din iulie 1995 în cursul căruia aproape 8.000 de bărbaţi şi băieţi musulmani au fost ucişi.

La cererea apărării, judecătorii au mai amânat procesul la 17 mai, la o zi după deschiderea sa şi pledoaria de început a acuzării, hotărând reluarea acestuia la 25 iunie cu audierea primului martor al acuzării prevăzută iniţial pentru 29 mai.

Prezentarea probelor aduse împotriva fostului lider militar al sârbilor din Bosnia Ratko Mladic, care trebuia să înceapă la 25 iunie, a fost suspendată pe termen nelimitat de către Tribunalul penal internaţional pentru fosta Iugoslavie, a anunţat luni TPIY, citat de AFP.

"Instanţa a suspendat până

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alba: Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat

Mediafax acum 59 minute
Conform pompierilor, un apel la 112 a fost semnalat faptul că un avion de mici dimensiuni a fost nevoit să aterizeze forţat în localitatea Vurpăr. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor medic

Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort din Malta - surse

HotNews acum 31 minute
Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică pentru News.ro. Faţă de acesta urmează a se derula procedurile spec

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum o ora
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum o ora
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 5 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum o ora
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 8 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/17°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

8°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°