Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jorge C. Manuel este noul director Walmark

Publicat in Adevarul, vineri 4 octombrie 2013 ·

Funcţia de conducere a companiei Walmark, cel mai important producător şi distribuitor de suplimente alimentare din Europa Centrală şi de Est, va fi deţinută de Jorge C. Manuel, după Petr Turoň, care a ocupat postul de CEO în ultimii cinci ani.

Jorge C. Manuel vine la Walmark cu un bagaj de peste 20 de ani de experienţă în industria internaţională a produselor pentru sănătate de uz general, perioadă în care a ocupat funcţii de conducere importante la GlaxoSmithKline şi Sanofi Consumer Healthcare pentru Europa Centrală şi de Est.

„Walmark are un portofoliu unic de mărci lider de piaţă la nivel pan-regional şi un potenţial de creştere semnificativ, având toate avantajele necesare pentru a-şi putea consolida poziţia pe piaţa tot mai interesantă a suplimentelor alimentare din Europa Centrală şi de Est. Preluarea acestei funcţii mă bucură foarte mult şi abia aştept să lucrez alături de ceilalţi reprezentanţi ai conducerii generale, pentru a completa împreună o nouă etapă în dezvoltarea companiei“, a declarat Manuel.

Petr Turoň, care a deţinut funcţia de CEO în ultimii cinci ani, îşi va continua activitatea în cadrul Consiliului de Administraţie, concentrându-se pe dezvoltarea departamentelor financiar şi de management operaţional, dar şi pe coordonarea de proiecte de dezvoltare strategică.

Referitor la aceste schimbări, Adam Walach, Preşedintele Walmark, a afirmat: „În numele Consiliului de Administraţie, aş vrea să-i mulţumesc domnului Petr Turoň pentru activitatea de excepţie desfăşurată în ultimii cinci ani la Walmark, când a supervizat cu succes operaţiunea de investiţie realizată de Mid Europa Partners în compania noastră. Ne bucurăm că domnul Petr Turoň, care cunoaşte atât de bine compania, ne va fi alături în continuare.”

Suplimente alimentare de cea mai bună calitate

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AstraZeneca anunţă că va retrage vaccinul COVID-19 la nivel global, deoarece cererea scade

News.ro acum 52 minute
AstraZeneca anunţă că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său COVID-19 din cauza unui "surplus de vaccinuri actualizate disponibile", transmite Reuters De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de int

Ian Gelder, actorul care l-a interpretat pe Kevan Lannister în Game of Thrones, a murit la 74 de ani

Mediafax acum 53 minute
Gelder a murit luni, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare, a anunţat actorul Ben Daniels pe Instagram. El a spus că Gelder a fost un „actor minunat”. „A fost cea mai bună, cea mai generoasă, cea mai plină de spirit ş

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 18 minute
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Google a anunţat smartphone-ul Pixel 8a

News.ro acum o ora
Cu o săptămână înainte de cel mai important eveniment anual al companiei, Google a prezentat smartphone-ul Pixel 8a. La fel ca precursorii săi cu „a” la finalul numelui, Pixel 8a se doreşte a fi cel mai accesibil model al seriei Pixel 8, acesta urmâ

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum 2 ore
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

SUA: Procesul intentat lui Trump în Florida privind documentele clasificate a fost amânat pe termen nedefinit

HotNews acum 3 ore
Un tribunal federal din Florida a amânat marţi pe o perioadă nedeterminată începerea procesului penal al fostului preşedinte american Donald Trump în cazul în care acesta este acuzat că a folosit cu neglijenţă documente clasificate, informează AFP.

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 8 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

SUA finalizează construcţia digului temporar menit să permită livrarea de ajutoare în Gaza / Condiţiile meteorologice nu permit încă instalarea

News.ro acum o ora
Armata americană a finalizat construcţia digului temporar pentru livrarea de ajutoare în Gaza, dar condiţiile meteorologice arată că în prezent nu este sigur să se mute instalaţia, realizată din două părţi, a declarat marţi Pentagonul, transmite AFP

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°