Mesajul a fost trimis. Multumesc!

500 de răniţi după ce o ploaie de meteoriţi a căzut în Rusia. "Era ca o scenă din Armageddon". VIDEO

Publicat in Gandul, vineri 15 februarie 2013 ·

500 de oameni au fost răniţi, mai multe clădiri au fost devastate, iar întreaga reţea mobilă a Rusiei a picat după ce o ploaie de meteoriţi a căzut în oraşul Chelyabinsk, aproape de graniţa cu Kazahstan, scrie Daily Mail. Rocile înflăcărate au fost vizibile de la sute de kilometri, iar la impactul cu solul au produs explozii puternice şi un fum dens. "Am văzut o explozie foarte puternică. Parcă era o scenă din Armageddon, când a început ploaia de meteroiţi credeam că vine apocalipsa", a declarat un martor.

Ploaia de meteroiţi a căzut în aceeaşi zi în care asteroidul DA14 este aşteptat să treacă la cea mai mică distanţă faţă de Pământ (27.000 km), însă astronomii spun că este, probabil, o simplă coincidenţă.

Contactat de MEDIAFAX, cercetătorul Adrian Sonka, de la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Capitală, a declarat că ploaia de meteoriţi de deasupra regiunii Urali şi asteroidul care va trece vineri seară pe lângă Terra sunt "două lucruri diferite".

"Azi-dimineaţă am avut de-a face cu un obiect care a intrat în atmosferă, un obiect a cărui orbită îl aducea exact în dreptul Pământului şi a intrat în atmosferă. Obiectul probabil că se rotea în jurul Soarelui de mult timp, dar s-a întâmplat să intre în atmosferă azi. Iar pentru diseară avem un asteroid a cărui orbită se cunoaşte destul de bine şi ştim că va trece pe lângă, la vreo 30.000 de kilometri depărtare, şi nu există vreo posibilitate ca asteroidul acela să ajungă în atmosfera Pământului. El se mişcă cu o viteză de 8 kilometri pe secundă şi nu are cine să-l scoată de pe traiectoria lui, să i-o modifice. Va trece pe lângă noi", a explicat Adrian Sonka.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne din Rusia, Vadim Kolesnikov, a declarat că 500 de persoane au cerut ajutor medical după ploaia de meteoriţi, dar că nu există morţi în urma incidentului. @N_P

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum o ora
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum o ora
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 34 minute
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 3 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Reconstrucția Fâșiei Gaza ar dura câteva decenii, estimează ONU. Cât ar putea costa totul. "Amploarea distrugerilor este enormă şi fără precedent"

Ziare.com acum 44 minute
Pusă la pământ după aproape şapte luni de război devastator între Israel şi Hamas-ul palestinian, Fâșia Gaza ar avea nevoie de 30-40 de miliarde de dolari pentru reconstrucție, din cauza amplorii fără precedent a distrugerilor, a estimat joi, 2 mai,

Firea: Nu mă destabilizează absolut deloc sondajele de opinie. Mă bazez în primul rând pe bucureştenii care m-au votat acum aproape patru ani

News.ro acum 56 minute
Candidata PSD la PMB Gabriela Firea a declarat că nu o destabilizează sondajele care îl dau pe Nicuşor Dan favorit în completiţia pentru Primăria Capitalei, deoarece se bazează pe voturile bucureştenilor nemulţumiţi de actualul edil general, cât şi

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 3 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°