Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Vom merge pana la capat!"

Publicat in Romania Libera, joi 6 octombrie 2005 · ·

Liderul liberal Calin Popescu Tariceanu a declarat ca respinge categoric ideea alegerilor anticipate chiar si in cazul in care schimbarea presedintilor celor doua Camere va esua, punandu-i astfel la punct pe unii dintre colegii sai care lansasera aceasta ipoteza. La sedinta conducerii liberale de marti seara, Calin Popescu Tariceanu si-a exprimat nemultumirea fata de faptul ca in presa au aparut informatii referitoare la faptul ca Alianta ar dori alegeri anticipate, au afirmat surse liberale. Tariceanu le-a reamintit nerabdatorilor sai colegi - care au reluat subiectul chiar si dupa ce-l inchisese cel mai aprig sustinator al anticipatelor, presedintele Basescu Ð ca in cadrul PNL nu s-a luat nici o decizie in ceea ce priveste declansarea anticipatelor daca schimbarea lui Nastase si Vacaroiu esueaza. Partea interesanta este ca o astfel de discutie avusese loc la sedinta conducerii Aliantei de luni, dupa plecarea lui Tariceanu. In acel moment, democratul Radu Berceanu a pus problema pe tapet, iar liberalii aflati de fata au fost de acord ca, daca schimbarea esueaza, nu exista alta solutie decat anticipatele. Tariceanu a fost, evident, suparat ca o astfel de discutie s-a purtat in absenta sa. La finalul sedintei conducerii liberale de marti seara, Tariceanu a declarat presei ca aliatii sunt hotarati sa-i inlocuiasca pe Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu din fruntea Camerei Deputatilor si a Senatului. Insa liderul liberal a recunoscut ca "se avanseaza extrem de anevoios". "Pesedistii folosesc tot felul de tehnici de tergiversare. Am intrat intr-un fel de razboi al nervilor si vreau sa spun ca vointa noastra politica este mai puternica in aceasta chestiune. Deci nu vom ceda nervos pe acest subiect. Vom merge pana la capat". Intrebat explicit daca ideea de a merge pana la capat include si alegerile anticipate, Tariceanu a raspuns: "Nu". Pentru a-i mobiliza pe parlamentari

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 6 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 8 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 5 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 3 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

„O afacere încheiată”. Lituania se înarmează, cumpărând tancuri germane Leopard şi sisteme antirachetă IRIS-T

HotNews acum 31 minute
Ministrul lituanian al apărării, Laurynas Kasciunas, a anunțat marți că țara baltică a decis să cumpere tancuri Leopard, fabricate în Germania, şi sisteme de rachete antiaeriene IRIS-T, cu rază medie de acțiune, informează agenția spaniolă de presă

Clădiri din România, SCUTITE de taxe și impozite. Parlamentul a adoptat noile modificări la Codul Fiscal, care acum merg la promulgare

Gandul acum 2 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, un proiect care propune scutirea de impozit sau taxă pentru anumite categorii de clădiri. Este vorba de clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice care nu au f

Flacăra olimpică a ajuns la Festivalul de Film de la Cannes - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Flacăra olimpică a fost, marţi, vedeta Festivalului de Film de la Cannes. După o lungă călătorie prin sud-estul Franţei, flacăra a ajuns pe Croazetă, în faţa unui public numeros, relatează AFP. Cu 99 de zile înainte de Jocurile Paralimpice (28 augus

Vremea

București
acum

15°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/25°
Iasi
acum

19°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°