Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Război pe bolnavi între spitalele din vest

Publicat in Adevarul, sâmbătă 27 martie 2010 ·

Spitalele private îi aşteaptă pe bolnavi cu condiţii hoteliere, specialişti „furaţi” de la stat şi ospitalitate occidentală.

Servicii mai bune ca la stat, cu plata în rate eşalonate până pe cinci ani. Asta le este promis bănăţenilor din partea directorilor de clinici şi spitale private pentru a da uitării sistemul public de sănătate. În vestul ţării există nu mai puţin de zece spitale-clinici private, de dimensiuni mai mari sau mai mici. Bănăţenii au de ales dacă vor să se lase pe mâna doctorilor plătiţi de la stat sau de angajatori privaţi, iar de câştigat are toată lumea. Cozile infernale din spitale, doctorii care sunt asaltaţi de urgenţe şi pacienţii care sunt lăsaţi să moară ar trebui să devină istorie, în zona de Vest a ţării apărând tot mai multe unităţi private.

Doar la Timişoara, Spitalul Judeţean şi Spitalul Municipal Timişoara au concurenţă serioasă din partea a două spitale private. Athena Hospital şi Hyperclinica Medlife vor să muşte o bucată cât mai mare din pacienţi, avantajele oferite fiind condiţiile hoteliere, plata în rate şi atenţia cadrelor medicale.

La spital ca la hotel

Marea noutate a spitalului Athena, care îşi va deschide porţile astăzi, e reprezentată de fertilizarea in vitro. „Pentru anul 2010 ţintim o cifră de afaceri generată de 3.000 de intervenţii chirurgicale, cu costuri cuprinse între 600 şi 3.000 de euro, respectiv din activitatea celui mai

mare Centru de Fertilizare in Vitro si Infertilitate din Romania, care ar trebui să aibă 800 de proceduri de fertilizare", a spus Ovidiu Pătruţ, directorul executiv al Athena Hospital. La ora actual, în Vestul ţării sunt deschise şase spitale private de diferite dimensiuni, de la 15 la 80 de paturi, în timp ce în restul ţării şi în Bucureşti există alte zece astfel de unităţi.

Concurenţă în două segmente

Concurenţa dintre noile spitale-clinici private

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum o ora
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 3 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 59 minute
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 2 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Ministerul Energiei: România este prima ţară de la Marea Neagră cu un cadru de reglementare al energiei eoliene offshore / Burduja: Până în 2032 vom avea primii MW de energie electrică produşi prin utilizarea resurselor de vânt din Marea Neagră

News.ro acum o ora
Ministerul Energiei transmis, marţi, că România este prima ţară de la Marea Neagră cu un cadru de reglementare al energiei eoliene offshore, după ce preşedintele Klasu Iohannis a promulgat legea în acest domeniu. Actul normativ va intra ăn vigoare î

ANSVSA a controlat mii de unităţi din industria alimentară în zonele turistice. Au fost date amenzi de peste 2,2 milioane lei

HotNews acum 55 minute
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Nicuşor Dan: Am început plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a fost începută plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta.

Ordinul de Malta neagă orice legătură cu Paul de România / Ce susținuse avocatul în instanță: „A fost umilit”

HotNews acum 21 minute
Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan Botezătorul de Ierusalim, de Rodos şi de Malta (Ordinul Cavalerilor de Malta) a declarat pentru publicaţia Times of Malta că Paul de România nu are nicio legătură cu ei, după ce avocatul aşa-numit

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/19°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

18°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°