Doi poliţişti şi un deţinut sunt cercetaţi pentru ameninţările cu moartea la adresa judecătoarei Aspazia Cojocaru de la Curtea Constituţională, informează Ministerul Public.
Unul din cele două acte de ameninţare a avut loc în noaptea de 5 spre 6 iulie 2012, între două intervale orare, 22.00-23.00, respectiv 3.00-4.00 dimineaţa. Al doilea act de ameninţare s-a produs, printr-un mesaj transmis doamnei judecătoare Aspazia Cojocaru,la data de 10 iulie 2012.
Pe baza profilului ADN, a fost identificată persoana care a exercitat cel de-al doilea act de ameninţare cu moartea asupra doamnei judecător Aspazia Cojocaru, prin mesajul din 10 iulie.
Deţinutul care a ameninţat-o pe judecătoare este condamnat la 19 ani de închisoare, pentru omor deosebit de grav.Ameninţările din 10 iulie proferate de deţinut la adresa judecătoarei sunt extrem de agresive, informează Mediafax.
CITIŢI COMUNICATUL EMIS DE MINISTERUL PUBLIC
"Probatoriul administrat în cauză până în acest moment al cercetărilor a relevat faptul că doi lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt şi Direcţiei Generale a Municipiului Bucureşti au efectuat în data de 6 iulie, respectiv în data de 7 iulie 2012 verificări în bazele de date privind evidenţa persoanelor după criteriul Cojocaru Aspazia deşi nu aveau în lucru o cauză penală", se arată într-un comunicat al Ministerului Public.
S-a dispus începerea urmăririi penale faţă de cei doi lucrători de poliţie pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
"În prezent, în baza autorizaţiei emise de către judecător, este în derulare o percheziţie la locul de deţinere (Penitenciarul Giurgiu) a persoanei de sex masculin identificată, în temeiul probelor ştiinţifice, ca fiind autorul ameninţării cu moartea din data de