Tarabele special amenajate în toate cele cinci pieţe din oraş erau ieri goale.
În toate cele cinci pieţe din Braşov, începând de ieri, au existat standuri special amenajate pentru comercializarea de carne de miel. Vânzătorii nu s-au arătat însă, prea interesaţi să vină cu marfa chiar de la început de săptămână în pieţe, astfel că tarabele au rămas goale. În schimb, supermarketurile au galantarele pline, dar şi preţurile sunt pe măsură, astfel că braşovenii şi-au pus speranţa că în piaţă vor găsi poate carne un pic mai ieftină, direct de la producător, şi aşteaptă sfârşitul de săptămână pentru a-şi face cumpărăturile, poate vor găsi ceva „la ofertă”.
30 de lei/kg la hipermarket
Conform ofertelor supermarketurilor, cel mai bun preţ la carnea de miel este la Lidl, unde sfertul anterior din miel (pulpa din spate) costă 19,99 lei.
La Real, carcasa de miel se vinde cu 27,9 lei, iar cotletul cu 31,99 lei. La Carrefour însă, carcasa de miel se are un preţ de 29,49 lei, iar partea anterioară, 26,99 lei. Billa are în ofertă la preţul de 27, 49 de lei diferite părţi din miel, inclusiv carcasa.
20 - 25 de lei în piaţă?
Ciobanii vin şi în acest an, în perioada Sărbătorilor Pascale, cu o ofertă bogată de miei, în jur de 4 milioane de capete, la preţuri comparabile cu cele de anul trecut.
„Preţurile însă se vor face în piaţă, dar nu vor sări de 13 lei pe kilogram în viu şi între 20 şi 25 de lei în carcasă. Deşi am avut ceva exporturi în primele trei luni din acest an, am pierdut o piaţă importantă, cea a Turciei, pentru că ne-au fost interzise exporturile, dar şi tranzitul prin această ţară şi nu ne-am putut îndrepta spre alte ţări”, a declarat preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Ovine din România - Romovis, Ion Câmpeanu.
Mielul cumpărat este tânăr dacă nu are carnea prea roşie
Pentru că de azi-mâi