Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chişinău: Copilă de două luni botezată după gratii

Publicat in Adevarul, vineri 19 noiembrie 2010 ·

O fetiţă de două luni a fost creştinată astăzi la închisoarea „Pruncul" din capitala Republicii Moldova, unde îşi ispăşeşte pedeapsa mama sa. La ceremonie, ţinută în biserica penitenciarului, au asistat două perechi de cumetri, trei medici şi o armată de jurnalişti.

Fetiţa, pe nume Gabriela, nu s-a speriat de camerele de luat vederi şi s-a purtat exemplar. Foarte emoţionată, mama micuţei a urmărit slujba prin crăpătura uşii. „N-a fost nicio diferenţă, tot după aceeaşi carte, tot cu apă am botezat. Nu am botezat cu apă minerală sau cu Coca-Cola", a declarat pentru „Adevărul" preotul Viorel Cojocaru, care are o experienţă bogată în botezurile după gratii.

Micuţa Gabriela a fost concepută în timpul unei întrevederi de trei zile, când deţinuţii pot petrece clipe de intimitate cu cei dragi. „Nu planificam să facem un copil, dar dacă aşa a dat Dumnezeu. Când am aflat că sunt însărcinată, mi-a fost frică că o voi naşte la închisoare. Totuşi, mi-am dorit mult să am o fetiţă", a spus Tatiana, condamnată la 10 ani de închisoare pentru şantaj.

Tatăl, ofiţer în armată

Cei care s-au ocupat de organizarea botezului au fost tatăl şi feciorul cel mare al Tatianei, în vârstă de 5 ani. „O să le spunem adevărul mai târziu. Deocamdată îi spun că mama este militar, pentru că atunci când vine s-o viziteze, vede oameni în uniformă", a povestit tatăl Ghenadie Şveţ, ofiţer în Armata Naţională.

Click aici pentru a vedea mai multe poze cu micuţa

Enoriaşii din Bocşa refuză să mai intre duminică în biserică

În luna mai 2011, Tatiana ar putea fi eliberată pentru bună purtare. Gabriela este primul copil încreştinat anul acesta după gratii. Din an în an, tot mai puţini micuţi se nasc la închisoare, a declarat Ludmila Marandici, şefa penitenciarului. Timp de trei ani, copiii au dreptul să se afle lângă mamă şi primesc gratuit de la stat scutece şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 12 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 8 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 10 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 12 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 10 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 8 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 8 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 11 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 10 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 12 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°