Patru dintre cei nouă candidaţi ai PSD cu şanse să prindă un loc în Parlamentul European au lipsit ieri de la lansarea oficială.
Deşi partidul le pregătise un podium şi o sală ticsită de militanţi gata să-i aplaude, Adrian Severin, Ioan Mircea Paşcu, Corina Creţu şi Adriana Şicău au avut ieri preocupări mai importante.
Absenţa eurocandidaţilor PSD de la propria lansare a fost greu de explicat pentru liderii partidului. „Nu ştiu unde sunt. Habar nu am“, a comentat Cristian Diaconescu, purtătorul de cuvânt al PSD.
De altfel, atât Corina Creţu, cât şi Ioan Mircea Paşcu au lipsit şi de la şedinţele foto desfăşurate zilele trecute la sediul partidului. Din acest motiv, cei doi nu apar nici măcar în pliantele de prezentare a candidaţilor PSD. Despre Corina Creţu nu se ştia nimic. Pentru Severin s-au găsit scuze repede. „A avut un raport la Strasbourg“, a explicat Rovana Plumb, colega sa de candidatură.
Mircea Geoană a avut numai cuvinte de laudă despre candidaţi. „Avem cea mai puternică şi competentă echipă de candidaţi. Cei de la PD, pentru că nu au, umblă cu icoana în campanie“, a spus Geoană referindu-se la prezenţa lui Traian Băsescu la lansarea candidaţilor democraţi.
Vanghelie îşi face propria lansare
De la lansarea candidaţilor a lipsit şi Marian Vanghelie, un tradiţional furnizor de „spectatori“ pentru manifestările PSD. Relaţiile lui cu Geoană s-au răcit. Totul a pornit de la solidarizarea lui Vanghelie cu Ion Iliescu atunci când Geoană plănuia marea excludere, explică unii dintre liderii PSD.
Din acest motiv, Vanghelie şi-a ţinut „masele“ acasă. În schimb, el pregăteşte intens organizarea unui eveniment propriu: lansarea candidaţilor pe Bucureşti, programată pentru joi la Romexpo, unde o să participe şi Iliescu, un alt absent al zilei de ieri.