Vlad Chiricheş va pleca marţi noapte spre Anglia, pentru a efectua vizita medicală la Tottenham, echipă la care va evolua. În schimb, Steaua şi-a trecut pe lista transferurilor un nou fotbalist, pe Adrian Cristea.
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir este optimist în privinţa mutării: „După părerea mea, Chiricheş s-a vândut deja. Va pleca miercuri, nu mai joacă meciul retur cu Dinamo Tbilisi. Steaua nu va fi descoperită, dar lipsa lui Chiricheş se va simţi. La Tbilisi a făcut sprinturi de 70-80 de metri şi a şutat la poartă, sunt puţini fundaşi în lume care fac asta. Steaua va primi 8.000.000 de euro pentru Chiricheş, bani mulţi pentru club. La 23 de ani este tare de tot, are viteză, ştie cu mingea, dar nu are detentă să lovească mingea cu capul, îi lipseşte forţa. Chiricheş va fi cel mai bun de la Tottenham, dacă va pleca Bale“, a declarat acesta pentru DigiSport.
Oficialul LPF a comentat şi mutarea lui Adrian Cristea la Steaua: „Cristea este un transfer bun, se pliază pe jocul Stelei, aici sunt mulţi mingicari. El poate juca vârf împins, în locul lui Piovaccari. Este bine că Steaua se bazează şi pe tineri, la fel de bună este şi politica lui Dinamo. Aceştia ar trebui să joace şi să nu se facă experimente cu jucători precum Piovaccari“.
Ştiri pe aceeaşi temă:
Dinamo Tbilisi - Steaua: 0-2. Roş-albaştrii, cu un picior în play-off-ul grupelor Champions league! Iancu, autorul unei „duble“ magnifice
Destinaţie surpriză pentru Chiricheş! Cel mai valoros fundaş al Stelei pleacă din Ghencea, însă nu la AS Roma
Prima reacţie a lui Laurenţiu Reghecampf după victoria roş-albaştrilor
Prima reacţie a lui Adrian Cristea după ce a anunţat că a semnat pentru Steaua