Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Râmnicu Vâlcea a investit 150 000 lei pentru ornamente noi de sărbători

Publicat in Adevarul, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, primăria Râmnicu Vâlcea a investit 150 000 de lei în ornamente şi instalaţii luminoase noi. Faţă de alţi ani, au fost împodobiţi brazi şi montate instalaţii în mai multe zone, nu doar în centrul oraşului.

Printre cei care s-au bucurat primii de noile decoraţiuni şi ghirlande luminoase s-au numărat râmnicenii din cartierul Petrişor. De asemenea, au fost împodobiţi brazi şi montate instalaţii în cartierele Nord şi Ostroveni. În acest sens, s-au folosit foarte multe din instalaţiile achiziţionate în anii trecuţi.

“Faţă de ceilalţi ani, nu s-a investit o sumă foarte mare. Dacă în alte oraşe s-au cheltuit 500 000 lei, noi am alocat o sumă foarte mică, am cheltuit doar 150 000 lei. Am încercat să refolosim o parte din instalaţiile de anul trecut, i-am rugat pe cei de la ADP şi Pieţe Prest să lucreze cu grijă astfel încât să putem folosi aceste instalaţii şi în 2014”, declară viceprimarul Eduard Vîrlan.

Edilii din Râmnicu Vâlcea speră că vor putea investi şi anul viitor cel puţin 150 000 de lei astfel încât să poată monta ornamente şi în zonele mărginaşe ale oraşului.

“Sunt câteva zone care arată foarte bine, dar au rămas şi zone care nu arată cum am fi dorit noi. Sperăm că în următorii ani vom reuşi să împodobim toate zonele oraşului, inclusiv cartierele mărginaşe. Ne dorim să ajungem şi la Râureni”, mai spune viceprimarul Râmnicului.

Instalaţiile de sărbători din oraş au fost aprinse în data de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 34 minute
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 34 minute
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 35 minute
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum o ora
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 3 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Bayern Munchen și Real Madrid, remiză în turul SEMIFINALELOR Champions League. Ce spune Carlo Ancelotti

Gandul acum o ora
Bayern Munchen și Real Madrid au încheiat la egalitate, scor 2-2, în turul semifinalelor Champions League și calificarea se va juca peste o săptămână pe Santiago Bernabeu, la data de 8 mai. Real Madrid a condus cu 1-0, prin golul marcat de Vinicius

RMGC a solicitat prelungirea concesiunii Roşia Montană şi licenţe de exploatare pentru proiectele Bucium. Executată silit de România, Gabriel Resources a găsit bani la acţionari

News.ro acum 2 ore
Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roşia Montană, a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea cu încă 5 ani a licenţei de concesiune pentru exploatare a perimetr

Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă

Mediafax acum 21 minute
Familia lui Florin Piersic a cerut reprezentanţilor medicali discreţie în ceea ce priveşte starea sa de sănătate. Astfel, informaţii exacte despre starea de sănătate a marelui artist nu sunt disponibile. Este cunoscut că Florin Piersic a suferit o

Administraţia Biden va impune dotarea tuturor maşinilor şi camioanelor noi cu tehnologie avansată de siguranţă

News.ro acum 2 ore
Administraţia Biden intenţionează să solicite ca toate maşinile şi camioanele noi să vină cu sisteme de evitare a coliziunii pietonilor, care includ tehnologie de frânare automată de urgenţă, până la sfârşitul deceniului. Într-un interviu, secretaru

Un nou raport ar putea relansa ancheta în cazul morţii lui Diego Maradona

News.ro acum 2 ore
Un expert legist a publicat un nou raport privind moartea lui Diego Maradona. Acesta a fost făcut public luni, iar contraexpertiza sa ar putea să schimbe complet situaţia, în condiţiile în care opt cadre medicale au fost acuzate de moartea lui Marad

Vremea

București
acum

17°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

18°
mie.

11°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

9°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
mie.

11°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°