Totul a inceput printr-o indiscreţie apărută in gazeta franceză intitulată (coincidenţă!) Le Journal de Dimanche (Ziarul de Duminică) din 15 iunie anul trecut: directoarea Editurii Flammarion, Teresa Cremisi, avea să anunţe peste doar două zile, pe 17 iunie, in faţa a 300 de librari, apariţia in octombrie a unei cărţi secrete, scrisă „la patru mâini", şi al cărei prim tiraj avea să fie de 150.000 de exemplare (! !!). Incepând de aici, maşina de rumori avea să se ambalaze ca niciodată, creând cel mai mare buzz literar al ultimilor ani. Ziariştii aveau să-i descoasă până şi pe tipografi. Au apărut zeci de ipoteze, până şi aceea că volumul, de fapt, nu există. In cele din urmă, a apărut ca sigur numele unuia dintre autori: Michel Houellebecq (care se dăduse de gol intr-un interviu din revista Technikart). Bun, Houellebecq, dar cine este al doilea? S-au vânturat numeroase variante, care mai de care: Michel Houellebecq şi Carla Bruni; Michel Houellebecq şi Andre Glucksmann; Michel Houellebecq şi Lionel Jospin; Michel Houellebecq şi Maurice G. Dantec, Michel Houellebecq şi Frederic Beigbeder. Ei bine, până la apariţia in librării, pe 8 octombrie 2008, numele lui Bernard-Henri Levy nu a fost pronunţat. Odată ieşită pe piaţă, cartea de dialoguri-confesiuni („Inamici publici") a celor doi copii teribili ai literelor franceze avea să facă furori. Amintiri, detalii biografice niciodată mărturisite, judecăţi dure despre confraţi şi despre soarta literelor la inceputul mileniului trei, consideraţiuni despre politică dar şi delicatese filosofice – totul cu mult umor, ironie şi autoironie, intr-un volum incendiar care şi-a epuizat primul tiraj in doar câteva săptămâni. Volumul, in traducerea lui Daniel Nicolescu, va apărea in curând pe piaţa noastră, la Editura Polirom.
20 mai 2008
Scrisoarea dumneavoastră, dragă Bernard-Henri, mi-a provocat de astă dată
