Desigur că unii dintre cititori au recunoscut în titlu parafraza celebrei reclame la Matache Macelaru' şi anume: "Mâncatul nu e aşa simplu cum crede lumea!". Dar dacă mâncatul nu e chiar aşa simplu, oare cum o fi bankingul?
De când se ştiu, românii se pricep la mâncat(re), la maşini, la fotbal şi la agricultură. În ultimii ani au început să se priceapă şi la politică, iar mai nou, la banking. De la primul până la ultimul om din stat, românul îşi dă cu părerea despre ce fac, ce nu fac şi, mai ales, despre ce ar trebui să facă sau să se facă cu băncile. Spaţiul public este plin de tot felul de declaraţii, inclusiv din partea unor actuali şi foşti oficiali bancari care, până la urmă, nu numai că pot induce deruta în opinia publică, dar au darul de a crea aşteptări nerealiste din partea sistemului bancar. Cred că pentru a înţelege corect fenomenul bancar ar trebui să pornim de la patru aspecte fundamentale:
În primul rând, gradul foarte înalt de analfabetism financiar. În România, persoanele analfabete, respectiv cele care nu au învăţat niciodată să scrie sau să citească, reprezintă aproape 3% din populaţie. În schimb, "analfabetismul funcţional", termen care se aplică persoanelor care, în pofida frecventării unei instituţii şcolare, prezintă un handicap în ceea ce priveşte scrisul sau cititul, afectează, potrivit OCDE, peste 40% din tineri, fiind cel mai ridicat din Europa, care are o medie de circa 24,1%. În schimb, analfabetismul financiar afectează peste 90% din populaţie.
Din cauza ignoranţei financiare, cei mai mulţi oameni, inclusiv persoane inteligente şi educate, îşi pierd viziunea de ansamblu şi nu pot lua decizii autonome, care să le garanteze siguranţa financiară. Într-o lume globalizată, plină de oportunităţi, dar şi cu riscuri pe măsură, ignoranţa financiară amplifică diferenţele între oameni, iar preţul plătit pentru ea este
imens
