Tot planul USL atarna in decizia Curtii Constitutionale de azi in cazul legii referendumului, modificate de Guvernul Ponta in sensul ca presedintele sa poata fi suspendat cu majoritatea celor prezenti, nu cu majoritatea alegatorilor din listele electorale. Daca legea si ordonanta Guvernului Ponta vor fi declarate neconstitutionale se prabuseste practic cheia de bolta a marelui plan. De ce? Oricat de minutios a fost pregatita suspendarea in Parlament, daca actiunea nu va avea finalitate la votul popular risca sa se intoarca impotriva USL ca un bumerang.
Victor Ponta si Crin Antonescu, cu noua sa morga de presedinte interimar, s-au grabit sa muste din primul set de decizii pronuntate luni, aparent favorabile lor, recredibilizand Curte Constitutionala. Acum cateva zile, tot ei au incercat s-o distruga, numindu-i pe judectori politruci ratati.
Dupa ce Curtea le-a dat dreptate in cateva chestiuni neesentiale totusi in economia larga a suspendarii, cei doi lideri USL s-au repezit sa defileze cu deciziile, cerand cu fermitate sa fie respectate de toata lumea. Foarte bine. Dar, daca astazi Curtea le va strica planurile lovind in cheia de bolta - referendumul - USL va trebui sa taca si sa inghita.
In paranteza fie spus, Traian Basescu a comis o eroare majora invocand un conflict institutional cu Parlamentul. Basescu a dat posibilitatea Curtii sa pronunte un verdit de legalitate in cazul procedurilor suspendarii (evident fortate) intr-un moment cum nu se poate mai prost. USL avea nevoie ca de aer de o validare juridica a unui proces denuntat vehement in toate cancelariile occidentale. Presa internationala retine azi ca judecatorii de la CC au declarat constitutionala o suspendare denuntata unanim ca fiind un atac la statul de drept. Afara, nu mai intelege nimeni nimic.
Revenind insa la decizia Curtii asteptata astazi: daca judecat