Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai ciudate promisiuni ale celebrităţilor din Hexagon înainte de meciul Franţa-Ucraina

Publicat in Adevarul, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Returul partidei dintre naţionalele Franţei şi Ucrainei în care jucătorii din Hexagon trebuiau să întoarcă rezultatul de 2-0 din tur a fost un moment în care numeroase celebrităţi franceze au făcut promisiuni de multe ori exagerate sau chiar trăsnite.

În urma meciului din retur în care reprezentanţii cocoşului galic i-au învins cu 3-0 pe ucraineni şi au reuşit calificarea la Cupa Mondială din 2014, cei care au făcut promisiunile de dinainte de partidă au fost puşi în situaţia de a le respecta.

O parte din cele mai interesante promisiune anterioare meciului sunt următoarele:

1.Prezentatorul emisiunii „Le Grand Journal” de pe Canal +, Antoine de Caunes, a declarat că în cazul calificării va prezenta următoarea emisiune îmbrăcat în stil britanic şi vorbin numai în engleză, ceea ce a şi făcut.

2.Prezentatoarea jurnalului meteo, Doria Tillier, a promis că va prezenta dezbrăcată următorul buletin meteo. A doua zi aceasta a prezentat ştirile meteorologice în Poil, un sat din centrul Franţei, iar la final aceasta alergat dezbrăcată pe un câmp din împrejurimi.

3.Gazda show-ului TV „Touche pas a mon Poste!” a promis că îşi va decolora părul în cazul calificării. În cadrul emisiunii de miercuri aceasta a apărut cu o nouă nuanţă a părului.

4.Unul din cei mai mari producători de filme pentru adulţi din Franţa, Marc Dorcel, a anunţat că toate filmele sale vor fi disponibile gratuit pe tot parcursul nopţii în cazul în care Franţa va merge la mondialul brazilian. La scurt timp după încheierea meciului site-ul lui Dorcel era inaccesibil datorită traficului intens.

5.Nici politicienii nu au lipsit din acest „joc”. Deputatul Philippe Gosselin a mers la lucrările Adunării Naţionale de miercuri purtând şlapi, în urma promisiunii făcute, iar deputatul Danie Fasquelle a venit îmbrăcat în tricoul echipei naţionale a Franţei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum o ora
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 2 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, avertizează premierul israelian. "Nimeni nu-i va apăra"

Ziare.com acum 20 minute
În timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a estimat joi, 2 mai, că evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, inform

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 4 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 41 minute
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 2 ore
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Primele rezultate ale analizelor în cazul fetiței de patru ani care a murit după ce a mâncat pește

Adevarul acum o ora
Analizele probelor luate de DSV din magazinul sătesc din Călărași arată că peștele era infestat cu bacterii peste limitele normale.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°