România şi-a încheiat parcursul la Campionatul Mondial de handbal feminin mai devreme decât şi-a propus, o clasare între primele opt reprezentative ale lumii. Tricolorele s-au oprit însă în optimi, după 29-31, astfel că va termina turneul final pe locul 11, după Muntenegru şi Spania, cele mai bune naţionale eliminată în prima fază KO.
La sfârşitul unei competiţii de anvergură, aşa cum a fost şi acest Mondial pentru România, se spune că ultima impresie contează cel mai mult şi rămâne întipărită în memoria fanilor. Totuşi, pentru că prezenţa la un turneu final nu se reduce numai la un singur meci, ci la un parcurs pe o perioadă mai lungă, ProSport încearcă să tragă câteva concluzii, grupate în "puncte pozitive", pentru că există şi o parte plină a paharului, şi puncte "slabe".
Slăbiciunile naţionalei
1. Cel mai mare minus al tricolorelor la Mondialul din Serbia au fost ratările din situaţii de unu la unu, emoţiile sau lipsa de concentrare la finalizare. Per ansamblu, procentajul reuşitelor pe şase metri a fost de 46%. Tocmai în meciurile cu Germania şi Polonia, pe care le-ar fi putut câştiga, echipa a fost trădată de acele ratări uriaşe. În meciul pierdut din grupă (23-26), tricolorele au avut 50% şanse frunctificate (7 mingi din 14 aruncări), iar cu Polonia au stat şi mai rău - 45% (9 goluri din 20 de situaţii).
2. Ca şi completare la primul punct, o altă problemă majoră au fost ratările din aruncări de la şapte metri. România a irosit nu mai puţin de nouă situaţii, şase în partida cu Germania. Tocmai aceste ratări au contribuit la respectiva înfrângere, care în primă fază poate că nu a avut o importanţă majoră, dar în economia grupei s-a dovedit a fi o şansă imensă pierdută. Spre exemplu, ce ar fi însemnat un loc 1 în grupa D? În primul rând, Angola adversar în optimi!
3. Echipa a arătat că a stat prost la capitol condiţie fi
