Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liceele care te trimit direct în Occident

Publicat in Adevarul, luni 7 iunie 2010 ·

Elevii din afara Bucureştiului pot ajunge să studieze la o universitate europeană sau americană dacă susţin examenul potrivit. Liceenii pot, fie să înveţe în sistemul educaţional Cambridge, fie să susţină un Bacalaureat de tip american.

Elevii aflaţi în ultimul an de liceu au avut posibilitatea să susţină, pe 5 iunie, la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân" din Constanţa, bacalaureatul de tip american. Prin organizarea acestui tip de examen, oraşul de la malul mării s-a alăturat centrelor din Bucureşti, Cluj şi Iaşi.

Înscrierile la testul organizat de English Testing Services (ETS) se fac on line, iar probele de examen sunt din engleză, matematică, biologie, chimie, fizică, literatura şi istoria S.U.A. Subiectele au fost trimise de o comisie a ETS din Texas, New Jersey. Acest examen le dă posibilitatea absolvenţilor să-şi depună dosarele la universităţile americane. O a doua sesiune va fi organizată în luna octombrie.

Direct la Cambridge

Liceenii clujeni au posibilitatea, din această toamnă, să urmeze cursurile Şcolii Internaţionale din Cluj, la finalul căreia vor susţine un examen recunoscut internaţional. Astfel, ei vor fi primii din afară Capitalei care vor studia în sistem educaţional Cambridge, la Şcoala Internaţională.

Liceenii îşi vor putea alege materiile pe care le vor studia, exclusiv în engleză, iar toate testele le vor fi corectate în Anglia. Din toamnă vor funcţiona clasele IX-XI, iar elevii vor studia toate materiile în limba engleză, la care se vor adăuga alte patru ore de limba română, predate după programa şcolară tradiţională.

Liceu fără catalog

„Spre deosebire de sistemul tradiţional, nu vor exista teze. Va fi un singur examen, la sfârşitul anului, la care se adaugă evaluările lunare, pentru a stabili nivelul elevilor. Nu va exista catalog, toate examenele se vor desfăşura sub supravegherea unor inspe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°