Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, efectuează, în perioada 4 - 5noiembrie, o vizită oficială în Republica Irak, informează MAE.
Conform sursei citate, vizita reflectă dinamica pozitivă pe care au cunoscut-o relaţiile bilaterale în ultimii ani, precum şi interesul prioritar pe care îl acordă România regiunii Orientului Mijlociu.
Şeful diplomaţiei române va fi primit de către preşedintele Republicii Irak, Jalal Talabani, de către primul ministru, Nouri Al-Maliki, va avea o serie de întrevederi oficiale cu ministrul Afacerilor Externe, Hoshyar Zebari, şi consilierul pentru securitate naţională, Falih Faisal Fahad al Fayyadh, precum şi întâlniri cu reprezentanţi ai mediilor de afaceri din această ţară.
Convorbirile ministrului român de Externe cu responsabili irakieni vor prilejui o analiză a stadiului relaţiilor bilaterale şi a modalităţilor de consolidare a
cooperării politice şi economice şi de stimulare a creşterii investiţiilor româneşti şi irakiene, precizează MAE.
Agenda discuţiilor va cuprinde, de asemenea, aspecte ale cooperării celor două ţări în cadrul organismelor internaţionale, precum şi un schimb de opinii cu privire la problemele internaţionale de interes major şi la evoluţiile regionale, cu accent pe situaţia din Siria.
Cu ocazia participării, în luna septembrie, la Adunarea Generală a ONU, la New York, Titus Corlăţean a avut o întrevedere cu omologul irakian.
MAE român anunţa atunci că ministrul Corlăţean a acceptat invitaţia omologului irakian de a face o vizită oficială la Bagdad.
"Cei doi interlocutori au stabilit continuarea demersurilor pentru realizarea în scurt timp a unei vizite oficiale a preşedintelui irakian la Bucureşti. Ministrul român al afacerilor externe a acceptat invitaţia omologului său de a efectua o vizita oficială în Irak", mai preciza MAE.
Totodată, oficialul