O fetiţă de 3 ani, din municipiul Bacău, a fost ucisă în această după-amiază de tatăl ei, cu două lovituri de cuţit, una aplicată în zona gâtului, iar a doua în inimă.
Principalul suspect, Alexandru Gavril, în vârstă de 25 ani, întors recent de la lucru din Marea Britanie, şi-a motivat gestul prin aceea că, în timp ce îşi privea copil cu doarme, a văzut chipul diavolului.
Bărbatul s-a urcat apoi în maşina personală şi, în încercarea de a se sinucide, s-a izbit de un autobuz ce transporta persoane spre Vaslui, însă nu a suferit decât leziuni minore în zona feţei. La locul crimei şi al accidentului au sosit ofiţeri de poliţie şi procurori.
„Suspectul a fost reţinut, s-a deschis acţiune penală, cu propunere de arestare preventivă”, a declarat Felix Bănilă, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.
Alexandru Gavril a practicat boxul, dar cu rezultate mult mai slabe decât ceilalţi doi fraţi ai săi. Cariera fraţilor Gavril a fost influenţată în mare măsură de către antrenorul emerit Relu Auraş, ce a fost recent numit în funcţia de director coordonator la Sport Club Municipal Bacău. „Am ajuns unde suntem alături de maestrul Relu Auraş. Vrem să ne pregătim în continuare cu el“, declarau recent Ronald şi George Gavril.
CITIŢI ŞI:
35 de oameni au văzut moartea cu ochii în „autocarul groazei”
Zi neagră pe şoselele din România
Unul dintre supravieţuitorii de la Scânteia a fost externat
Ucisă pentru că nu a spus că avea SIDA